Mai mult de trei sferturi din carte este despre moarte și suferință provocată de oamenii de lângă tine, de boală, de război de dezastre naturale și forțe supranaturale. Este și despre reziliență (sau încăpățânare?) de a nu abandona un stil de viață strâns legată de natură, strămoși și comunitatea strâns închegată din Maran. Fiecare are un rol în sat și vrând nevrând își fac partea, chiar și trecutul de 60-70 de ani. Totodată, povestea despre Maran (mi-e greu să-i zic roman) este una și despre viață, care poate apărea când te aștepți să mori. În ciuda tutor greutăților, un copil s-a născut în Maran după zeci de ani în care locuitorii își duceau viața de la o înmormântare la alta. Cum spunea Valinka: “peste tot e și moarte, și viață”. PS. Este și despre foarte multe feluri de mâncare și preparate făcute în casă.

Simon a iubit să iubească femeile, însă nu l-aș numi afemeiat. Acest zidar armean este un personaj complex cu multe nuanțe, un bărbat pe care multe femei și l-ar dori, chiar dacă și-a înșelat soția cu care are 3 copii de nenumărate ori. Îl vedem pe Simon în diferite momente ale vieții prin ochii a patru femei a căror viață a fost schimbată de întâlnirea cu el. Simon este firul real care leagă aceste femei, iar Vardanuș este firul misterios, aproape fantastic, fiind tot timpul la locul și momentul potrivit. Cei doi împletesc micul univers din orașul armean Berd, unde toată lumea știe pe toată lumea. Elementele de basm, moartea fizică sau sufletească și descrierile culinare sunt nelipsite și în acest al doilea roman al lui Narine Abgarian. Este unul dintre romanele pe care le-aș reciti cu plăcere.

Scurt, la obiect și clar explicat care sunt consecințele unei copilării într-o familie disfuncțională. Nu te lasă să te ascunzi după exprimări pompoase și să (îți) găsești scuze. Nu îți prezintă doar problemele, ci îți oferă și soluțiile cu exemple simple și explicite. Acestea oferă puțin mai multă încredere cuiva care nu are dezvoltat un limbaj sănătos de comunicare, care nu știe cum să aranjeze cuvintele în propoziție pentru a-și exprima emoțiile, iar mesajul să fie la fel cu cel recepționat de interlocutor. Este un ghid util atât pentru persoanele care provin din familii disfuncționale, cât și pentru partenerii lor, poate mai norocoși. Comunicarea eficientă ține de ambele părți, nu-i așa?

Pentru cineva care nu a mai citit deloc literatură japoneză, poate fi greu de urmărit. Sunt prezentate multe elemente care țin de cultura japoneză. Kyoto, fosta capitală imperială este descrisă foarte detaliat, cu nenumăratele ei temple și sărbători. Chiar și așa, cartea poate servi drept un ghid turistic pentru una dintre cele mai emblematice locații din Japonia. Eu sunt sigură că vreau să văd cedrii înalți de lângă cascada Bodai, arborii de camfor și măcar jumătate din toate templele menționate. În ceea ce privește acțiunea, ea este vag schițată. Relațiile dintre personaje sunt realizate ”dintr-o singură mișcare” precum un semn kanji, unde doar esențialul este redat. Pe parcursul unui an o urmărim pe Chieko-san, o tânără de 20 de ani măcinată de gândul că nu își cunoaște părinții adevărați. Pe fundalul acestei căutări a identității, descoperim diferitele straturi sociale și cum interacționeze el: de la orășenii care se ocupă cu negoț sau care țes kimonouri, până la sătenii care lustruiesc bușteni și gheișele din cartierele de plăceri. Însă poate mai frumos redate decât peisajele din Kyoto, sunt scenele cu Chieko-san și Naeko-san, sora ei geamănă, descoperită din întâmplare. Interacțiunile lor sunt simple și gingașe. La final, poți doar să-ți imaginezi cum va fi următorul an pentru aceste două surori, care abia s-au cunoscut.