Cartea asta e ca o bomboană cu lichior despre care nu știi că are ceva înăuntru. La fel de mult te va surprinde după ce savurezi învelișul menit să te binedispună și ajungi la umplutură, la sensul romanului care, de fapt, este foarte trist. Iar protagonistul e genul ăla care rămâne cu tine mereu, pe care o să-l iubești multă vreme după ce ai închis cartea.

Mi se pare ca aici Camelia Cavadia a dus mai departe o tema des intalnita in literatura contemporana si nu numai, de la noi si din afara: familia toxica, dar si urmarile pe termen lung ale traiului intr-un mediu disfunctional. Bine scrisa, dura si intensa, o recomand.

Foarte frumos scrisa biografia aceasta a tristetii, cu un final pe masura, care te sfasie.

O carte grea, care îți cere pauze de respirație între rânduri, o carte despre alegeri, o lecție de viață. Chiar dacă nu are multa acțiune, fiind bazata mai degrabă pe introspecție și analiza psihologica, autoarea reușește să țină cititorul în suspans prin metode inedite. Cred că oricine ar trebui sa citească această carte.

O carte care se citește ușor, dar care te învață multe. Văzute din afara, povesti în care te poți regăsi, te pot face sa îți dai seama ca nu înseamnă normalitate și talcurile aduse de autoare la finalul fiecărei povesti te pot învață să ieși cu tact din anumite situații toxice pentru tine. Iar dacă sa nu ieși, sa încerci sa le schimbi.

Dacă o carte bună înseamnă să te și superi, să nici nu îți vină să crezi că unele lucruri pot lua turnuri în sensul opus propriilor principii și convingeri, și să te scoată din zona de confort, atunci nota 5 din 5 și pentru această carte.