Intotdeauna un bonus dragut la o comanda, aceasta mica gazeta cu noutati din sfera literara este perfecta de rasfoit. Multumim pentru atentie, Libris!

O poveste cu talc despre a te culca pe o ureche si despre a-ti subestima adversarul. Iepurasul cel orgolios si broscuta inceata, dar determinata, sunt potrivite pentru a explica celor mici notiuni abstracte despre munca si lene.

O poveste cu morala, care ii va tine pe cei mici captivati si care ii va face sa-i indrageasca pe cei trei fratiori purcelusi. Baietelului meu i-a placut intai varianta de poveste de pe youtube, ceea ce m-a facut sa comand si cartea, si bine am facut, pentru ca este incantat de ea.

Citesc chiar acum aceasta carte, pentru un club de carte. Autorul spune o poveste lucida despre singuratate, cum ne descuram cu parintii bolnavi, viata dupa divort si copiii care se muta din tara. O carte actuala, relevanta.

Un joculet haios si educativ, care il va face pe cel mic curios si il va face sa invete o multime de notiuni. Este un mod dragut de a te juca cu cel mic.

Nu mai tineam minte nici eu povestea din Spargatorul de nuci, asa ca m-am bucurat sa o descopar alaturi de cel mic, si sa vedem descrisa lupta dintre spargatorul de nuci si regele soarecilor. Povestea este draguta, captivanta, si simplista, adaptata varstelor mici. Cred ca este potrivita copiilor sub 5 ani, aproximativ.

Alba ca Zapada este o carte foarte frumoasa pentru cei mici, intr-o editie calitativa, cu desene frumoase, colorate, care insotesc si lamuresc povestea. Varianta pe scurt a basmului popular cuprinde celebra parte in care Alba ca Zapada musca din marul otravit, precum si momentul in care printul o saruta - dar acesta o saruta pe frunte. :) Baiatului meu ii place mult, alaturi de alte basme care au o vrajitoare ca personaj negativ. :d

Am primit un kit foarte dragut cu comanda noastra, iar cel mic a fost incantat! Carnetelul este foarte util, iar stickere-le deja si-au gasit o alta utilizare (ii personalizam sticla de apa de la gradinita cu ele). O atentie foarte draguta din partea Libris!

Aceasta carticica a devenit rapid preferata baietelului meu, vrea sa o citim aproape in fiecare seara. Cartea are o calitate buna, foi groase, cartonate, lucioase. Personajele sunt desenate frumos, iar povestea este o varianta prescurtata a celebrului basm.

Nu as fi anticipat finalul, cu toate ca este probabil cel mai bun posibil, atunci cand se lamuresc lucrurile. Scriitura este buna, cursiva, alerta, sunt destule rasturnari de situatie, ceea ce face din Ultimul mesaj un captivant roman de investigatie.

Personajul central al romanului este Mira, o tânără care nu este conștientă de farmecul si frumusetea ei. Acest lucru se datorează copilăriei triste, marcată de dispariția părinților ei mistuiți într-un incendiu atunci când ea avea o vârstă fragedă, continuată cu abuzurile sexuale ale soțului mătușii sale si de o viata de singuratate. Așa că nu este de mirare că nu a dorit să își deschidă inima pentru o relație.

Personajul principal, de cele mai multe ori neplacut, genul de om pe care nu l-ati vrea la voi in casa si in mod sigur nu l-ati vrea drept partener pentru surorile, prietenele, fiicele voastre – acest om are totusi prieteni adevarati, intalneste fete care ii acorda incredere la orice pas si are mai mult de o sansa sa fie implinit pe plan sentimental.

Cu actiunea localizata in Bucurestiul anului 1943, romanul “Sa nu ne uitam la ceas” al Rodicai Ojog-Brasoveanu prezinta o noua poveste politista care va va captiva cu siguranta. Elvira Manu, o doamna eleganta trecuta de prima tinerete, se cazeaza la unul dintre cele mai bune hoteluri bucurestene. Aceasta are insa o rugaminte foarte ciudata catre directorul hotelului – isi doreste un “extra man”, un barbat cu care sa-si petreaca cele doua saptamani de concediu, un barbat care sa nu puna niciun fel de intrebari, care sa iasa cu ea in oras si sa fie o companie placuta.

Cine îşi imaginează că viaţa unei bătrâne este plictisitoare se înşeală amarnic. Pe lângă faptul că farmecul şi comportamentul Melaniei o fac să scadă simţitor din anii pe care îi poartă cu graţie (micile trucuri de frumuseţe sunt nelipsite – cum să ai un ten tânăr, la ce sunt bune portocalele etc), inteligenţa şi simţul umorului sunt două arme ale personajului fără de care romanul n-ar avea niciun farmec. Sau, în fine, unul incomparabil mai mic.

După ce am terminat de citit cele peste 400 de pagini ale romanului “O pagină de dragoste” scris de Emile Zola în 1878 am rămas cu impresia clară că uneori chiar nu e bine să avem copii. Pentru că oricât de angelic ar părea, oricât de afectuos, oricât de cuminte şi respectuos, un copil e un mic demon egoist, care vrea să fie centrul universului părinţilor săi (sau doar al mamei, în acest roman). Cel puţin acesta e cazul lui Jeanne, o fetiţă răsfăţată din Parisul de sfârşit de secol al XIX-lea, pe care dragostea şi obsesia faţă de mama sa o fac să devină rea, egoistă, încăpăţânată.

“Cel care ma asteapta” este un roman emblematic care arata destinul femeilor din Iran. Povestea incepe in anul 1979, intr-o perioada tumultoasa din punct de vedere politic, cand tanara Masumeh se muta cu intreaga familie in Teheran. Desi fratii ei insista ca Masumeh ar trebui maritata, pentru a pleca de pe capul familiei, tatal acesteia se lasa induplecat de rugamintile fetei de a-si continua studiile.

Autorul are o maiestrie a scrisului – m-am trezit de mai multe ori gandind ca Susan, cea care lectureaza manuscrisul. Toate aceste ruperi de ritm – viata lui Susan din carte si viata lui Toni din cartea din carte te fac sa te simti si tu un personaj din poveste, sa o intelegi pe Susan, sa fii alaturi de ea, sa ii intelegi angoasele, fricile, regretele.

Ca si tehnica de scriere, citim pe doua planuri – pe langa aceasta carte, mai citim si manuscrisul din carte: Edward, fostul sot al lui Susan, ii trimite acesteia romanul sau de debut – „Animale de Noapte”, pentru a primi parerea acesteia despre scrierea lui. Desi i se pare un gest curios, Susan incepe sa citeasca manuscrisul si patrunde din ce in ce mai mult in lumea descrisa de barbatul de care s-a despartit de mai bine de un sfert de secol.

Autorul ne prezinta viata a doua surorii – Sarah si Emily Grimes, din copilarie si pana la batranete. Cele doua surori sunt foarte diferite, iar cartea ne este prezentata in principal din perspectiva lui Emily, sora cea mica. Aceasta o admira si o invidiaza in acelasi timp pe sora ei mai mare, i se pare mai inteleapta, mai statornica, are mai tarziu casatoria perfecta, in timp ce Emily va trece prin cam multe asternuturi, va schimba mai multe servicii si in principal nu-si va gasi locul cu adevarat nicaieri.

Lectura acestui roman m-a acaparat. Protagonistul romanului, al carui nume nu il vom afla (de fapt, pe tot parcursul cartii nu vom afla decat numele amantei – Alix) isi iubeste sotia si fiica, face planuri de vacanta cu ele, insa de luni pana vineri isi petrece serile impreuna cu Alix la Paris, orasul in care lucreaza.

Structurata intr-o multime de capitole scurte, nenumerotate, cartea are putine personaje clar conturate – Maria, Dragos – fratele ei cel mic, parintii si bunicii ei, Andreea si Ramona – doua prietene apropiate, precum si doi baieti – Manu si Vlad, insa nici nu se simte nevoia de mai multe. Daca este ceva ce am retinut legat de Maria este faptul ca intra cumva mereu in “belele” ce-i atrageau cea mai mare pedeapsa posibila la acel moment: nu mai avea voie sa iasa din casa. Iar acolo, in spatele blocului, se intampla totul: barfe, rasete, jocuri, prietenii, iubiri.

“Un barbat indragostit” ni-l prezinta pe adultul Karl Ove care se muta din Norvegia in Suedia, incheie o casnicie cu o femeie pe care isi da seama ca nu prea o iubeste, reia prietenia cu un coleg de facultate, se axeaza pe cariera de scriitor, citeste mult, iar cel mai important – se indragosteste si formeaza o familie cu Linda.

Elena Rossini este o tanara din Florenta a carei existenta este data peste cap atunci cand descopera ca Matteo, iubitul ei pentru care isi schimbase existenta, ale carui planuri devenisera si ale ei si alaturi de care voia sa faca un copil – o insela cu o persoana pe care ea o considera prietena.

Emotii, furt, minciuna, droguri, calatorii primejdioase, dar si iubire si sacrificiu – toate acestea si multe altele sunt ingredientele acestei carti, ingrediente care va vor face sa cititi intamplarile cu sufletul la gura si sa va doriti ca cei vinovati sa plateasca pentru greselile lor, iar dragostea adevarata sa castige.

Pe scurt – aceasta este o carte pe care dupa ce o citesti te simti mai destept. In roman, Rebecca Skloot prezinta o poveste reala – aceea a Henriettei Lacks, o femeie de culoare care a murit de cancer in 1951. Ceea ce o face speciala este fix aceasta boala – fara sa stie, i-au fost recoltate celule canceroase (o practica comuna a acelei perioade) pentru a fi studiate. Iar celulele ei s-au dovedit a fi unice – cu un minim de conditii, aceste celule devin nemuritoare.

Povestea este atat de impresionanta si starneste atat de multe emotii – mila, ura, repulsie, revolta incat mi-au dat lacrimile de cateva ori. Amanuntele sunt atat de oribile incat m-au facut sa ma bucur ca nu m-am nascut in acea perioada si ca nu a trebuit sa trec prin nimic asemanator. Este foarte interesant si de ce cartea are acest nume, dar o sa va las pe voi sa descoperiti motivul.

Desi capabil sa vorbeasca, Shabab, baietelul de patru ani si cel mijlociu ca varsta, se va refugia intr-o lume imaginara, unde cei doi prieteni inventati sunt cei care il ajuta sa treaca peste toate dificultatile cauzate de lipsa de atentie si de iubire din familie. Va reactiona cu furie la remarcile adultilor, va strica sau va distruge lucruri – iar toate acestea nu fac altceva decat sa intareasca parerea proasta pe care o au despre el.

Cum poate o femeie sa foloseasca social media (facebook, mai exact), atunci cand incercarile ei din viata reala de a-l pastra alaturi pe barbatul dorit dau gres? Aceasta este intrebarea la care Claire, eroina romanului, o femeie de 48 de ani, realizata din punct de vedere profesional, dar nu si personal, gaseste un raspuns.

Prin acest roman intram in universul Marocului anilor ’50, unde Amir, un negustor de condimente din Fes, care pleaca frecvent in Senegal pentru a cumpara condimentele cele mai bune o va cunoaste pe Nabu, o tanara negresa, cu care va incheia la fiecare vizita o “casatorie de placere”.

Nu este o carte vesela sau usoara, este o carte care predispune la reminiscenta, la analiza, te face sa privesti intamplari din copilarie cu ochii adultului de astazi. O urmarim pe Lili-Barbara de-a lungul intregii sale existente, din copilarie si pana spre batranete. Insa nu o urmarim intr-un fel simplu, liniar, zi de zi, ci fiecare capitol este practic un episod din viata ei, cu bune si cu rele, suntem martorii instantaneelor din viata ei.

Ce-l poate face pe un barbat destul de tanar (in jur de 30 de ani), educat, autodidact, manierat sa fure carti valoroase, pe care este constient ca nu le va vedea nimeni? Este simplu – iubirea sa pentru carti. Le vrea, le iubeste, asa ca si le insuseste. O lume in care el nu-si poate permite toate cartile pe care le doreste este o lume in care ordinea nu este cea buna – asa ca el face ceva sa repare aceasta situatie.

Carolina de Robertis mi se pare o autoare curajoasa, pune accentul pe niste teme dificile si le face usor de inteles, iar Zeii tangoului este un roman pe care oricine ar trebui sa-l citeasca.

Cred ca daca incep prin a spune ca romanul Zeii tangoului scris de Carolina de Robertis este diferit fata de orice alt roman pe care l-am citit pana acum – spun destule. Este o carte care te scoate din zona de confort, te face sa iti pui niste intrebari existentiale, sa iesi din normele tale, sa devii mai intelegator si mai deschis la minte.

Povestea este surprinzatoare, piesele puzzle-ului se vor aseza rand pe rand, alcatuind o poveste ce imbina iubirea, pasiunea, secretele si familia, mai presus de orice. Cartea m-a tinut in suspans si am citit-o cu drag pana la capat, in doar trei – patru zile (circa o ora – o ora jumatate pe zi). Nu am mai citit altceva scris de autoarea australiana, dar nu este timpul pierdut.

De multe ori m-am simtit de parca as sta cu un dictionar langa mine, unde trebuie sa caut tot timpul semnificatia anumitor cuvinte pentru a intelege textul, doar ca dictionarul era reprezentat de primele cateva pagini care contin distributia cartii – m-am uitat frecvent sa imi dau seama care este rolul personajului despre care citeam in momentul respectiv.

Cartea a cincea: Mai sunt si zile cu ploaie prezinta parcursul sau si formarea sa ca adult si ca scriitor. Aici se continua partea a patra cu existenta la Bergen, unde frecventeaza cursurile de scriere creativa si cauta in permanenta compania fratelui sau Yngve si al celor catorva persoane pe care le cunoaste de dinainte. Toti cei de la cursul respectiv sunt mai in varsta decat el, unii sunt publicati, el se simte in permanenta in inferioritate.

Stilul este profund personal, accesibil si simplu, iar autorul se concentreaza parca pe a exprima toate banalitatile vietii in cuvinte. Sunt multe, foarte multe pasaje descriptive, insa mie personal nu mi se par obositoare sau inutile, ci imbogatesc experienta cititului.

Slaba din punct de vedere logica si continut. Ca parte pozitiva, pana la urma autoarea si cartea ei reprezinta un fenomen – a deschis placerea pentru lectura pentru nenumarat de multe persoane.

Este una din cartile bune pe care le-am citit in ultima vreme, care m-a impresionat si care m-a facut sa inteleg mai bine atat o perioada istorica dificila, cat si comportamentele umane si motivatiile din spatele unor actiuni.

In roman se imbina fapte reale din viata faimoasei autoare cu fictiunea. Agatha se deghizeaza si porneste intr-o calatorie care ii va schimba viata, iar destinul ei se va lega de cel al femeilor pe care le va cunoaste aici – Nancy si Katherine.

Intamplarile cartii au loc in perioada critica dintre adolescenta si trecerea la maturitate, atunci cand fantasticul pare inca intr-o oarecare masura posibil, visul se implineste cu realitatea, iar fanteziile au inca o mare importanta pentru eroii romanului.

Roman epistolar, “Scrisori din insula Guernsey” cuprinde fix ceea ce ne arata titlul – o colectie de scrisori din si catre insula Guernsey, din care intelegem viata personajelor, relatiile dintre ele, intamplari si sentimente de tot felul.

Cred ca disparitia unui copil este cel mai ingrozitor lucru cu care se poate confrunta un parinte, iar aceasta tema atat de dureroasa si de dificil de pus in cuvinte si de imaginat este subiectul romanului “Copilul furat” scris de Ian McEwan.

Personajul principal, Tom, este un barbat singuratic de peste 400 de ani, aflat in vesnica cautare a fiicei sale, Marion, pe care nu a mai vazut-o de cand era copil si despre care stie ca, la fel ca si el, se bucura de o viata foarte lunga. In plus, dupa sute de ani, sufera in continuare dupa Rose, singura femeie pe care a iubit-o cu adevarat si mama lui Marion.

Eileen este o tanara care locuieste cu tatal alcoolic si care lucreaza ca secretara intr-o inchisoare / casa de corectie pentru baieti. Viata ei se imparte intre serviciul pe care il detesta, cumparaturile pentru tatal ei (cel mai adesea alcool), furtul din magazine si o mizerie de nedescris. Asa ca atunci cand Rebecca, noua ei colega, ii acorda mai multa atentie, Eileen vede in prietenia cu aceasta o sansa de a scapa din existenta ei mizera.

Trebuie sa recunosc ca personajul Eileen mi s-a parut odios, iar lectura cartii mi-a dat un sentiment de neliniste si usoara repulsie. Insa faptul ca o carte sau de fapt un personaj mi-a starnit asemenea emotii eu il consider un plus.

utoarea descrie cu talent viciile si secretele umane intr-o viata provinciala – fie ca vorbim de o infirmiera, o adolescenta, o tanara sotie sau de o mama. Toate sunt manate de frici, de capricii, de ambitii, iar minciunile care se afla sub aparenta ies uneori la iveala cu forta si naruiesc destine sau familii.

Laura, personajul principal al acestui roman, se trezeste in fata unui mister – dovezi peste dovezi ii demonstreaza ca a mai trait o data, in trecut, iar acum incearca sa faca tot posibilul sa ajunga la capatul acestei povesti si sa inteleaga ce s-a intamplat cu acea existenta pe care nu si-o poate aminti.

Aceasta carte nu se citeste dintr-un suflu, fara oprire, ci pe indelete, ca pe un vin bun – un pahar azi, altul maine. Dupa fiecare capitol am simtit nevoia de o mica pauza, am stat sa ma gandesc mai profund la spusele lui, sa vad daca-l inteleg complet, daca sunt de acord cu gandurile lui.

Dan Lungu contureaza in mod realist portretul Aureliei, plina de nostalgie dupa tinerete, dupa inceputurile vietii in orasul construit de comunisti. Ne emotioneaza recunostinta ei pentru comunism, care ii oferise un apartament in care sa isi creasca singurul copil!

Eitan Green, neurochirurg si personaj principal al romanului, intra intr-o poveste tulburatoare, va fi nevoit sa ia decizii la tot pasul, fara sa stie unde il vor duce. Echilibrul sau fragil sta pe punctul de a disparea, iar tot mai multe vieti sunt afectate de faptele sale. Lucrurile pot fi oricand vazute din doua perspective, iar lasitatea si lipsa asumarii consecintelor poate fi confundata cu altruismul si empatia. Unde sunt limitele insa? Si care va fi sfarsitul acestei povesti? Trezirea leilor este roman al tensiunilor si meditatie asupra unei societati imorale.

"Anul in care te-am intalnit" nu este o lectura de dragoste. Este despre cum poti gasi speranta acolo unde o cauti mai putin. Despre cum iti revii dintr-un eveniment de impact in viata ta, pas cu pas. Despre oameni surprinzatori si sprijin acolo unde il astepti mai putin. Despre cum iti poti descoperi noi talente atunci cand ai ramas fara job. Despre dragostea si grija oamenilor din jur, vecini sau familie.

Este prima carte pe care o citesc care are drept personaj principal un tanar gay (ar fi trist sa zic ca la 33 de ani nu mai e tanar, mie mi se pare chiar tanar) – Adrian Green (ok, Green nu e numele lui real, clar), un roman care s-a mutat la Londra si care locuieste cu fostul sau iubit, Oli. As putea spune ca este si prima carte cu limbaj licentios pe care o citesc, dar mi-am amintit ca am citit si “Suge-o, Ramona!”, deci ar fi de fapt a doua.

Atunci cand secretele iti ies la iveala, nici tu nu mai stii exact ce este realitate si ce nu – cu cata siguranta mai poti afirma ca s-a intamplat ceva teribil in casa de peste drum? Si cine te va crede? Toata lumea devine suspecta in ochii Annei Fox, personajul principal al romanului. Dupza ce am citit cartea am inceput sa-l urmaresc pe autor pe Twitter.

Cartea dezbate o tema importanta - dezradacinarea atunci cand o persoana isi paraseste tara pentru a se stabili in alta parte. Cum va arata viata copiilor tai, ce valori si ce principii vor avea ei, cat de uniti se vor simti ei de tot ceea ce este important pentru tine, in contextul in care se vor naste si vor fi educati intr-o alta cultura, iar tu esti singurul care poate transmite valorile urmasilor mai departe?

O sa va faca placere sa insotiti personajele principale ale romanului de-a lungul unui deceniu si cu siguranta veti trai alaturi de ei momentele emotionante, autoarea are talentul de a atinge coardele sensibile si de a te face sa rezonezi cu personajele, indiferent care este trecutul tau sentimental.

Paul, personajul principal al romanului, priveste retrospectiv asupra povestii inceputa in anii ’60, pe vremea cand el era inca student si incerca sa-si omoare timpul la un club de tenis de undeva in apropierea Londrei. Aici o va cunoaste pe Susan, o femeie mult mai in varsta decat el, sigura pe sine, provocatoare, ironica si inteligenta, insa casatorita si mama a doua fiice de varsta lui Paul.

Harriet Pringle tocmai a sosit la Atena, unde il va reintalni pe Yakimov. Dupa ce a scapat din Romania ocupata de nazisti, asteapta vesti despre Guy, sotul ei, ramas la Bucuresti, „orasul decazut“. Cei doi se reintalnesc în capitala Greciei, atunci cand Guy reuseste sa i se alature.

Autoarea sparge stereotipuri si prezinta o tanara vaduva intr-o societate in care in mod traditional vaduvele ardeau pe rug, pentru a-si urma sotul in cealalta viata. Si mai mult de atat, prezinta o femeie de cariera – o femeie fotograf.

Razboiul nu e niciodata o treaba usoara, mai ales cand tineri de 18 – 19 ani sunt fortati sa se alature intr-un razboi pe care nu il inteleg si cu care nu se identifica, cu scopul precis de a fi carne de tun.

Adevarul este ca nu poti da niciodata gres cu un clasic precum Dostoievski, insa are si alte romane mult, mult mai bune. Oricum, o carte scurta pe care o puteti citi fara probleme in cateva zile.

In voluminosul roman (care are 622 de pagini), povestea este spusa din perspectiva uneia dintre femeile din suita Lucretiei, iar razboiul, scandalul, adulterul, boala si minciuna se amesteca la tot pasul. Mi s-a parut captivant.

"Ceva in apa" e o poveste care te tine captivat, chiar daca pe alocuri se vede ca lucrurile sunt trase de par. Oricum, te face sa te intrebi ce e cu adevarat important in viata si sa-ti dai seama cum ai reactiona si tu intr-o situatie asemanatoare!

Cand te gandesti la o bibliotecara ai impresia ca vorbim de o biblioteca in toata regula, sali si sali pline cu carti. Dar in lagarul de la Auschwitz lucrurile nu sunt niciodata logice sau normale. Iar Dita Kraus, o adolescenta de doar 14 ani, primeste responsabilitatea de a deveni bibliotecara blocului 31, in care se afla peste 500 de copii, avand in grija doar cateva carti pe care le ascunde cu pretul vietii.

Autoarea are o calitate rara de a te face sa te identifici cu personajul principal. Cel putin acesta este cazul meu, partial inteleg sentimentele lui Lenu, mereu de-a lungul vietii am avut o “cea mai buna prietena” la care m-am raportat, cu care am fost intr-un fel de competitie, chiar daca la nivel inconstient, de ale carei reusite ma bucuram, dar eram si partial invidioasa.

Autoarea are un stil puternic de a diseca trairile omenesti, de a te plimba veridic prin trecut si prezent, de a-ti infatisa viata cu bune si cu rele. Cumva personajele sale, unice si nerepetabile, sunt insa un prototip al expatilor, al tuturor celor care se dezradacineaza pentru sansa unui viitor mai bun, iar traumele si trairile lor sunt purtate de-a lungul mai multor generatii.

Aaliya este o femeie inteligenta, usor ironica si amuzanta, a carei forta vitala este surprinzatoare si a devenit unul din personajele mele feminine preferate din literatura. O plimbare prin Beirutul inghetat, musafiri neasteptati, zgomotele pe care le aude la vecini, vizita pe care i-o face mamei ei care deja nu o mai recunoaste – toate acestea fapte banale din viata ii amintesc de trecut, care se impleteste cu prezentul, realizand astfel o fresca a Beirutului de ieri si de azi, in care razboiul civil din Liban are un rol important.

Aaliya, o batrana singuratica din Liban, divortata si fara copii, in relatii proaste cu rudele ei, isi duce viata de zi cu zi intr-un apartament intesat de carti, pentru care are o adevarata pasiune. Cititoare avida si cu o viata intreaga in care a lucrat ca librar, Aaliya evadeaza in aceasta lume a cartilor, pentru ca in viata reala nu se simte necesara nimanui. Isi evita vecinele, singura ei prietena s-a sinucis de ceva vreme, este excentrica (si-a vopsit parul albastru), vorbeste (sau mai degraba gandeste) in citate si are o pasiune pentru traduceri. In fiecare an traduce cate o carte, pe care o depoziteaza mai apoi in cutii in locuinta ei, insa roadele muncii ei nu sunt cunoscute nimanui, pentru ca nimeni nu stie pasiunea ei – iar asta se intampla de circa 50 de ani.

Cartea se citeste destul de usor si devine foarte rapid captivanta, mai ales datorita stilului de scriere, care face constant o paralela intre anul 1915, unde Eve Gardiner, o tanara balbaita si usor timida este recrutata sa lucreze ca spioana in Primul Razboi Mondial si anul 1947, la scurt timp dupa al Doilea Razboi Mondial, cand Charlie St. Clair, o tanara studenta americana porneste in cautarea verisoarei ei Rose, despre care nu mai stie nimic. Personajele sunt frumos conturate, la fel si relatiile dintre ele, dar parerea mea este ca Eve este mult mai credibila ca si personaj si reprezinta de fapt si personajul central al romanului.

Toate cele 8 povesti din "Matriarhat" ne prezinta fatete diferite ale societatii contemporane, unde relatia dintre barbati-femei se manifesta prin prisma raporturilor de putere sau supunere prestabilite intre ei. Sa fiu sincera, niciuna din povesti nu este fericita, toate sufera intr-un fel sau altul, deciziile din trecut isi au consecintele in prezent.

"Matriarhat" cuprinde opt povesti destul de scurte in care intalnim opt femei complet diferite, cu destine si idealuri care de care mai surprinzatoare. Si cumva, nu ai cum sa nu te regasesti macar partial daca nu in poveste, atunci in mentalitate, in temerile lor, in ambitia lor.

O carte induiosatoare. Veți afla inca din prima pagină că Oscar este un băiețel de doar 10 ani, care se află în spital pentru că este bolnav de leucemie. După ce operația la care l-au supus medicii nu a funcționat, Oscar mai are foarte puțin timp de trăit, lucru de care este conștient și el...

Pe cand eram orfani este un amestec de jurnal, confesiune si autoanaliza si ni-l prezinta pe Christopher atat in Londra, cat si in Shanghai, atat copil, cat si adult, si prezinta o poveste a cautarii adevarului, indiferent de consecinte.

Cartea spune povestea lui Christopher Banks, un tanar detectiv ai carui parinti au disparut in mod misterios in Shanghai in anii Primului Razboi Mondial, fiind presupuse victime ale traficantilor de opiu. Dupa disparitia acestora, tanarul Christopher se va intoarce la Londra, unde va sta in grija unei matusi, care se va ocupa de educatia sa.

Recunosc ca prima data m-a atras titlul la aceasta carte, pentru ca m-am regasit in el, si eu fiind o cititoare in metrou si nu numai. 🙂 Iar citind-o am descoperit o lume a iubitorilor de carte parizieni, care pe langa viata lor de zi cu zi au o misiune speciala – aceea de a gasi cartea perfecta pentru fiecare cititor!

Un roman captivant, care nu-ti dezvaluie criminalul decat foarte aproape de final, Pierduta in asteptare este o carte pe care ar trebui neaparat sa o cititi anul acesta. Este o carte captivanta, un thriller care m-a tinut in suspans!

Printre tonuri cenusii este o carte ce prezinta pe de-o parte cruzimea, dar si dorinta de supravietuire, ba chiar si iubirea intr-o existenta ce pare un iad. Speranta este cea care face oamenii sa supravietuiasca unor situatii si unor conditii inimaginabile, insa sacrificiile si pierderile nu sunt deloc de neglijat…

Cartea spune povestea Linei, o adolescenta de 15 ani din Lituania, care in iunie 1941 parea a avea tot viitorul in fata. Fiica de rector universitar, inzestrata cu un talent neobisnuit la desen si acceptata la cursurile Scolii de Arte din Vilnius, Lina are preocuparile si pasiunile unui adolescent normal.

Viata dupa Auschwitz spune povestea Evei Schloss, care va deveni sora vitrega a Annei Frank dupa incheierea ororilor naziste, cand mama ei si tatal Annei, ramasi fara partenerii de viata in urma experientei din lagar, isi vor uni destinele. Cumva titlul nu este suta la suta corect, pentru ca autoarea ne prezinta viata sa atat inainte de Auschwitz, cat si in timpul si dupa aceea. Cartea este scrisa la maturitate, intamplarile sunt puse intr-un context pe care tanara fata speriata, ce se zbatea zi de zi sa supravietuiasca, fara sa stie daca-si va revedea parintii sau fratele, nu avea cum sa le stie. Si de aceea intamplarile sunt spuse cumva la rece, detasat, cu toate ca Eva marturiseste ca nu a putut niciodata sa-i ierte pe cei care i-au facut atata rau.

Romanul Lila scris de Marilynne Robinson mi-a ocupat o buna parte din nopti in ultima perioada, cand am revenit in universul autoarei, pentru ca acum cativa ani am citit si romanul Galaad, care este orasul in care se desfasoara si actiunea acestei carti. Lila este o femeie fara adapost, care si-a petrecut viata intr-o continua pribegeala si lupta pentru supravietuire, alaturi de Doll, femeia care a furat-o de la parintii ei cand era mica si care i-a tinut loc de mama ani buni. Doll i-a oferit o existenta cu multe lipsuri materiale, insa plina de afectiunea care ii lipsea in familia reala. America devastata de Marea Criza nu este un loc prielnic de trait si muncit, iar Lila o stie prea bine. Ajunsa in oraselul Galaad, unde s-a aciuiat intr-o cabana aproape daramata, Lila va intra intr-o biserica pentru a de adaposti de ploaia care a surprins-o intr-una din plimbarile ei.

Am fost inspirata sa citesc aceasta cartea dupa ce am vazut spectacolul “Casa cu nebuni” in regia lui Mihai Malaimare la Teatrul Masca, un spectacol dupa scrierile lui G.M. Zamfirescu. In Bucurestiul interbelic, avem in fata noastra o casa in care traiesc sub acelasi acoperis oameni de tot felul – fosti puscariasi, soti violenti, ologi, femei de moravuri usoare, betivi, tot ce vreti. O tipologie pestrita de personaje ce ilustreaza cele mai mari defecte umane isi duc zilele si mai ales noptile atat de aproape unii de ceilalti, dar foarte departe in acelasi timp.

Foarte util pentru persoanele care nu stiu deloc limba franceza - l-am comandat pentru o prietena a mamei care nu stia deloc aceasta limba care s-a mutat acolo si care dupa ceva timp se descurca destul de bine la nivel conversational.

"Jurnalul Reniei" surprinde evoluția situației evreilor Polonezi din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, văzuta prin ochii unei tinere de 16 ani (la începutul însemnărilor), care în același timp se lupta cu dorul de mama, cu fiorii primei iubiri, cu dorința de a-și descoperi locul pe aceasta lume. M-am simțit oarecum ciudat sa intru in intimitatea acestei fete, sa aflu gândurile și trăirile ei intime, mai ales că eu cunoșteam deznodământului pentru ea, iar ea nu...