O carte monumentală. Antony Beevor nu numai că este un expert al celui de-al doilea Război mondial, dar este și un minunat povestitor. Nu unul care să aducă floricele, fundulițe și figuri de stil, ci unul pasionat, care stăpânește inegalabil firul poveștii, o poveste complexă, plină de fire care se întrețes. Nu găsim aici exactitatea seacă a istoricului, ci entuziasmul și tensiunea celor spuse, căreia autorul le adaugă umanismul și empatia.

"Trebuie sa eliminam stereotipurile demodate cu spirite, pitici si zane, cat si oribilele peripetii care fac sa-ti inghete sangele in vine, imaginate de autorii lor cu scopul de a adauga povestii o morala de avertisment. Cum educatia moderna coincide cu invatarea moralei, copiii contemporani cauta doar placerea in basme si trec cu usurinta peste orice incident neplacut." De ce ar trebui "să eliminăm stereotipurile demodate cu spirite, pitici și zâne"? Cine a stabilit fără putință de tăgadă că sunt "demodate"? "Trebuie" - să înțelegem că este la modul imperativ? La ce se referă "oribilele peripeții care fac să-ți înghețe sângele în vine" în cartea lui Frank Baum? Dacă oribilele peripeții trebuie eliminate (oare ce "instanță" v-a făcut această severă recomandare?), ele având scopul adăugării la poveste a unei morale de avertisment, cum mai coincide educația modernă cu învățarea moralei? Chiar nimeni nu a sesizat că ceea ce scrieți se bate cap in cap? "...copiii contemporani cauta doar placerea in basme si trec cu usurinta peste orice incident neplacut." Serios? Și chiar ar trebui să stimulăm doar căutarea plăcerii și trecerea peste orice incident neplăcut? Iar în viață lucrurile să le "filtrăm" identic, după aceleași mantre progresist - fantasmagorice? O stea pentru "calitatea" deplorabilă a descrierii. Cartea lui Frank Baum (clasică, deloc modernă în sensul mantrelor de acum) merită cu prisosință cinci stele.