"Autoarea scrie incantator, plastic, dar retinut-metaforic, incat romanul developeaza mai multe povesti, asemanatoare sau concentrice, fara interes pentru o inovatie romanesca, dupa modelul old school, dominat de romantism, dragoste si aspiratii iluzorii, care genereaza emotii si imagini." - Aureliu Goci

    "Romanul constituie si un grav avertisment, un portdrapel, insangerat si innobilat prin jertfa, al dreptului inalienabil al omului, din orice categorie sociala, la libertatea de gandire si de expresie, al dreptului de a trai cinstit si frumos pe pamantul pe care i-a fost dat sa se nasca. Si ma gandesc, daca nu cumva aceasta lupta a scriitoarei cu monstrii trecutului nu prea indepartat, prin curajul si devotamentul cu care s-a implicat literar si sufletesc in tragedia neamului sau, este, in fapt, un act de eroism." - Eliza Roha
    Fragment din volumu "Altarul din carcera oarba" de Catia Maxim:

    “Durerea cea mare este ca orice legaturi cu exteriorul sunt interzise. Detinutii n-au voie sa citeasca macar un titlu de ziar. Cum Dumnezeu stie sa le aranjeze, in ziua, in care i se ordona sa faca curat acasa la un gardian, Mihai da peste o bucata de ziar. Fara sa stea pe ganduri, o sterpeleste, si o aduce in baraca. Seara, alaturi de colegi, se delecteaza citind fragmentul de text de pe bucata de ziar, apoi comenteaza subiectul, bucuros ca, inainte de culcare, prietenii lui au chipul luminat de zambet. Numai ca socoteala din baraca nu se potriveste cu regulile draconice ale administratiei si, la inspectia inopinata a gardianului, Mihai e silit sa inghita bucata de ziar. Gardianul, mai neincrezator decat Toma, ii porunceste sa-si dea pantalonii jos si, spre uluita revolta a detinutilor, ii cerceteaza, cu obstinatie proletara, anusul. Mai nelamurit ca oricand, lipoveanul, nevoit sa paraseasca, fara sa pedepseasca pe nimeni, baraca, iese trantind cu furie usa. Dupa iesirea furtunoasa a dementului, cativa prieteni se strang in jurul lui si-l intreaba nedumeriti: Mihai, ce-ai facut cu bucata de ziar? Ce puteam sa fac? Am inghitit-o, dar n-am apucat s-o diger. Un hohot de ras strapunge peretii de lut si se infige ca o lama in inima militianului lampas.
    Timpul il invata sa recunoasca si sa-si accepte frustrarile. Realizeaza ca anii de temnita nu numai ca nu l-au omorat, ci l-au facut sa dobandeasca rezistenta de care habar n-avea c-ar fi capabil. Asemenea concluzie explica detasarea si aparenta lui nepasare fata de pedepse. Convins de simplitatea naturii sale care il indeamna sa ignore regulile dure si sa se razvrateasca prin nesupunere, Mihai dobandeste un ascendent asupra altor detinuti si starneste, involuntar, respectul gardienilor. Nevoit sa vada partea plina a paharului, constata ca un castig al detentiei il reprezinta faptul ca se afla in preajma unor barbati fara de care tara va ramane saraca, daca nu se vor regasi intrupati in altii asemanatori. Risca sa parieze pe un viitor sumbru, caci intuieste ca sacrificiul celor care n-au acceptat cizma bolsevica nu va fi cunoscut si, pe cale de consecinta, inteles de generatii viitoare. Un astfel de gand ii accentueaza neputinta si-i atarna o piatra de suflet, mai ales dupa ce il cunoaste pe Fag Negrescu si-i afla povestea."