Una dintre cele mai controversate carti aparute in America, roman-cult al anilor ’90, American Psycho a declansat dispute aprinse, autorul fiind chiar obligat sa-si anuleze primul turneu de promovare a cartii din cauza amenintarilor. Devenit repede bestseller, American Psycho este un roman violent despre violenta. Patrick Bateman, personajul principal al romanului, este un tinar frumos, educat, inteligent. Ziua lucreaza pe Wall Street, sporind averea deja considerabila a familiei lui, iar noaptea se ocupa cu lucruri care ne inspaiminta pe noi, oamenii normali. Actiunea este plasata intr-o lume (Manhattan) si intr-o epoca (anii ’80) in care bogatii devin tot mai bogati, iar saracii si nebunii ajung pe strazi cu zecile de mii. Iata de ce Bateman, care este cu adevarat el insusi numai atunci cind tortureaza si ucide, se transforma in profetul unei orori apocaliptice. O oroare cu care nici o societate nu este pregatita sa lupte.

    Fragment din romanul "American psycho" de Bret Easton Ellis:

    „Cind ajung inapoi la mine acasa, constat ca trupul lui Owen a intrat deja in rigor mortis. Il invelesc strins in patru prosoape ieftine de baie pe care le-am cumparat tot de la promotia comemorativa de Conran's, il indes cu capul inainte si imbracat complet intr-un sac de dormit Canalino umplut cu puf de gisca, pe care-l inchei cu fermoarul pina sus, si-l trag destul de usor pina la lift, apoi prin holul de la intrare prin fata portarului de noapte, pe strada in jos, unde ma intilnesc din intimplare cu Arthur Crystal si Kitty Martin, care tocmai si-au terminat cina la cafeneaua Luxembourg. Noroc ca nu ma tin mult - Kitty Martin iese in principiu cu Craig McDermott, care in seara asta e plecat la Houston -, desi Crystal, dobitoc nesimtit, se gaseste sa ma intrebe care sint regulile generale pentru purtatul unei haine albe la cina. Eu ii raspund telegrafic, dupa care strig dupa taxi, proptesc destul de usor sacul de dormit pe bancheta din spate, ma urc si eu linga el si-i dau soferului adresa mea din Bucataria Iadului. Odata ajuns acolo, urc toate cele patru etaje pe scari, cu cadavrul in spate, pina la spatiul pe care-l detin in cladirea abandonata, si asez trupul lui Owen intr-o cada din portelan supradimensionata, ii scot costumul Joseph Abboud, il acopar cu apa si torn peste el doi saci de var.
    Mai tirziu, pe la ora doua, stau in pat si nu pot sa dorm. Evelyn ma prinde pe selectorul de apeluri in timp ce ascult mesaje de la 976-FUFE si ma uit la o caseta video pe care am inregistrata emisiunea Patriciei Winters de azi-dimineata, cu tema „Oameni cu diformitati".
    — Patrick?! intreaba Evelyn.
    Eu fac o pauza, dupa care anunt calm, cu o voce plata si seaca: „Ati sunat la numarul lui Patrick Bateman. Nu va pot raspunde in acest moment. Asa incit va rog sa lasati un mesaj dupa semnal... fac o pauza, apoi adaug: „Va urez o zi buna". Alta pauza, timp in care ma rog la Dumnezeu ca Evelyn sa fi inghitit galusca asta, apoi scot un Biiip! de dreptul jenant."