C.S. a venit pe lumea asta – care s-a dovedit a fi insa alta – inainte de... 23 August. In iunie 44. Ce graba! Nici n-a apucat sa se razgandeasca. A fost tinuta de mama, la inceput, sub pat (in geamantan). Pricina: bombardamentele. Apoi, tinuta de viata, mai mereu, sub obroc. Aparent, fara pricina. Acum, C.S. urmea-za sa apuce inca un moment istoric (poate se mai gandeste de data asta): 1 Dec. 18. Centenarul... Pare ca vietuieste odata cu tarisoara.

Are gusturi obisnuite: cantecul balenelor, dansul cocorilor, taraitul greierilor. Apusul soarelui, rasaritul lunii, nu?... Ba da. Prea de-ajuns. Ii place sa hoinareasca pe coclauri si, cum a inceput sa scartaie, isi va face rost de-o lectica. Nu-i place: ostropelul. 

Cumva, s-a nascut ideea ca „nu s-a lasat domesticita”. Oho, ce s-ar mai fi lasat, ca vulpea Micului Print.

A scris – la vreme de batranete – o carticica verde si o cartulie alba. O  visa pe cea rosie. Asta de acum. Halal vis.

Unii au numit fermecatoare povestile ei despre „Cai verzi”. Neindoios, din moment ce autoarea a fost candva, in alta viata, saman. Plin de farmece, de vraji si de magii. Nu si de magiun. Care-i o nebunie, se topeste dupa el.  N-a putut mai mult insa... Regreta nespus. 

Altii n-au dat doi bani pe povesti. Poate talcul lor se deslusea ceva mai greu. Si, descalcindu-l, nu ramaneai cu niste calti cumsecade, ci cu puf de papadii (fireste, se ducea pe pustii).

Se zice ca frumusetea e in ochii privitorilor. O fi, n-o fi? Dar ce rabdatori trebuie sa fie, insa, cei care n-au zvarlit cat-colo acele povestioare bizare. Vor simti, si de data asta, vreun suflu? Nu din animalute, ci din personajele – obiecte? Cum adie, cum tresare duhul lucrurilor – zvac! – cum vibreaza, cum traieste? Cu cata candoare? Sigur, nu se petrece nimic picant, incitant, nici macar horror. Ori cu boia de ardei iute. Dimpotriva, desuet si rasuflat, sa picotesti, nu alta. Dar nu lehait sau cu lehamite. Ci-i c-un soi de neastampar. Te imbie la joaca. Poti intra, poti combina, poti continua, poti vara si viata ta. Fara teama, ca-s fara e-uri. 

Despre iubire, bucurie, prietenie, bunatate, haida de, zau asa... Si, culmea, sta pitulata, ascunsa acolo, o taina care atrage, te cheama. Povestitoarea n-are habar cum de rasare. Doar o simte ivindu-se (nu mereu) si ramane ea insasi uluita. Cu un oarece fior pe sira spinarii. Hait, iar a venit... 

Cu adanca plecaciune si sfiala – Namaste! – se incumeta C.S. sa se infatiseze inaintea cititorilor cu o noua carte (hai sa-i zicem carte): ANANDA - VERANDA Joc cu povesti - de apa - de aer - de foc - de lut. Mai bine zis: basme pentru oameni oricat de mari
 

Recidiva, ce mai. Ba, pe deasupra, spera sa fie si citita de cativa. Si daca nu, atunci macar de el, Cititorul unic. O exista?

Fie-i darul primit. Fiindca, desigur, el este cel ce daruieste.