Negustorul de antichitati Artur Aiguader, faimos in Barcelona, este gasit mort in magazinul sau. Scriitorul si fiul sau vitreg Enrique Alonso vine in oras ca sa preia afacerea si gaseste o scrisoare-testament, in care tatal sau il indruma catre un manuscris latinesc din secolul al XV-lea, niciodata tradus. Autorul lui pare a fi Casadevall, unul dintre arhitectii Catedralei din Barcelona. Dupa primele cercetari, Enrique afla ca tatal sau functiona ca o veriga de legatura intre traficantii de arta antica si colectionarii bogati. Dar si ca „piatra lui Dumnezeu“, un vechi mar al discordiei intre civilizatii, exista undeva in Barcelona de azi…

,,Un roman delicios de plauzibil, cu personaje complexe, intamplari captivante si… doar o umbra de magie.”- Library Journal

Fragment din roman:

"Enrique n-a fost foarte clar in timpul convorbirii telefonice pe care a avut-o cu Bety, desi i-a transmis suficiente informatii pentru ca ea sa ia in cele din urma o decizie care trena de vreo douazeci de ore. Daca manuscrisul nu mai reprezenta un pericol de moarte pentru posesorul lui sau pentru cunoscatorii secretului, putea sa ceara ajutorul oricui. Atunci cand incepuse traducerea si observase nenumaratele greseli pe care le facuse Enrique, n-avusese nicio indoiala referitoare la capacitatea ei de a descoperi cheia ascunsa din scrierile arhitectului; acum, ca terminase cea mai grea munca din ultimii ani, de care se apucase mai mult pentru a-i demonstra lui Enrique capacitatea ei profesionala, trebuia sa-si recunoasca infrangerea. Textul latin, interesant ca atare, nu aducea nicio rezolvare enigmei; trebuia sa traduca adnotarile de pe margine. Prinsa in corzi si fara permisiunea lui Enrique, care, si-a zis, nu ar fi fost de acord pentru simplul fapt ca era ideea ei, s-a hotarat sa apeleze la relatiile pe care le avea in lumea universitara barceloneza. Dupa nici douazeci de minute, a reusit sa ia legatura cu Quim Pages, membru al Catedrei de Limbi Clasice de la Universitatea din Barcelona, cu care avea o relatie de prietenie — fiindca, printre altele, ea nu dorea sa fie altfel — de cativa ani buni.
Bety il cunoscuse cu putin inainte de a se desparti de Enrique, la un seminar de lingvistica comparata, organizat la Madrid. Era intr-un moment critic al vietii ei. De felul ei era timida, ceea ce o aducea in centrul atentiei. In acel moment, in plus, pe chipul ei se ghicea ceva fragil, o urma de neajutorare, imaginea vie a framantarii ei interioare. Era in plina criza, roasa de indoieli, convinsa ca nu facuse decat sa participe la esecul a doua vieti. "