Fragment din cartea "Apologia pirleazului" de Vintila Mihailescu:

 „Era unul dintre primii intreprinzatori din sat. Isi facuse un „butic" la strada, imprejmuind cu un gardulet citiva metri patrati din spatiul bataturii. In mijlocul acestei despartituri de scinduri decupase un pirleaz care usura trecerea intre gospodarie si butic. Era inceputul tranzitiei si acel pirleaz mi-a ramas in minte ca fiind cea mai plastica metafora a trecerii de la economia domestica la cea de piata.
Era poate in joc si fascinatia mea mai veche pentru spatiile trecerii din geografia simbolica „poporana", de la prispa, pirleaz si portita, trecind prin rascruci si hotare, pina la vamile care despart lumea de aici de lumea de dincolo, legindu-le astfel printr-o indefinita trecere. Caci, dupa cum speculeaza cu finete Mircea Vulcanescu, nici macar lumea de dincolo nu este hotarita printr-un hotar care sa desparta limpede si definitiv cele doua spatii, ci, intr-un fel, este doar la marginea lumii de aici. Mortul este astfel un dalb calator, care pleaca de aici si merge, si merge, si este deja acolo, chiar daca inca nu a ajuns... In tinerete, regaseam — sau credeam ca regasesc — aceasta fascinatie in fascinatia unui Noica pentru intru, pe care il comparam, bombastic, cu o prispa a Fiintei, loc si trecere in acelasi timp.
De fapt, figura hotarului-trecere este emblematica pentru intreaga cultura balcanica, de la „portile" Orientului ale lui Poincare, asumate de tot romanul, pina la „podul" lui Ivo Andric asumat de tot slavul balcanic. „Metafora podului a fost legata atit de strins de opera literara a lui Ivo Andric, incit ai tendinta sa uiti ca folosirea ei atit in descrieri exterioare, cit si in fiecare dintre literaturile balcanice, precum si in vorbirea de fiecare zi, frizeaza banalul" — ne aduce aminte Maria Todorova. Ca intreg balcanismul, acest gen de perceptie teritoriala isi avea insa originea de fapt in discursul Celuilalt. Spre deosebire de geografia simbolica poporana, in mare masura de origine sacra, brazdata de garduri si pirleazuri, de limite si treceri ritualizate, dar nu si dilematice, aceasta geografie politica fixa un intreg spatiu, urias, in postura de prag, de trecere intepenita. In postura si, mai important, in statutul acesta de margine, dincolo de care se afia altceva, profund altfel. Nu ne mai aflam in practicile spatiale autohtone, ci intr-o geografie simbolica produsa de un discurs politic.
Aceasta geografie politica s-a vrut multa vreme inradacinata — si astfel explicata — printr-o geografie fizica, medierea fiind facuta prin geo-politica. Pentru un Ratzel, de pilda, increzator in conceptul sau de Ethnographisches Land, determinismul geografic capata o importanta deosebita. De la bunicul meu, geograf, urmas al lui Mehedinti si admirator — prudent — al lui Ratzel, am aflat astfel pentru prima data ca romanii sint un Randvolk, un popor de margine, ceea ce explica multe dintre caracteristicile lor si particularitatile istoriei acestora. Un „popor de margine" asezat undeva pe „istmul" dintre Marea Adriatica si Marea Caspica, ce lega „peninsula" europeana de "continentul" asiatic, inevitabil coridor de trecere pentru marile migratii. Lucrurile erau, bineinteles, mult mai complicate si detaliate, dar, in esenta, toate acestea se bazau pe o astfel de viziune globala."