Aventurile lui Buratino sau Cheita de Aur

„Aceasta, prieteni, este povestea unui baietel de lemn, pe care voi il cunoasteti foarte bine sub numele de Pinocchio. In Rusia insa, numele lui este Buratino, iar numeroasele lui aventuri i-au captivat si ii captiveaza inca deopotriva pe cei mici si pe cei mari. Cu misterioasa ei cheita de aur, aceasta marioneta, va rog sa ma credeti, nu va conteni sa va faca sa radeti, sa visati si sa va infiorati.
Aceasta carte cuprinde versiunea integrala a Aventurilor lui Buratino de Aleksei Tolstoi, insotita de ilustratiile superbe, expresive si moderne ale talentatei Sacha Poliakova.
Cand eram copil – a trecut foarte multa vreme de atunci – am citit o carte: aceasta se numea Pinocchio sau Aventurile unei papusi de lemn (papusa de lemn se traduce in italiana prin Buratino).
Le povesteam adesea prietenilor mei, fetite si baietei, aventurile fascinante ale lui Buratino. Pentru ca acea carte s‑a ratacit, spuneam povestea papusii din lemn mereu in alt fel si scorneam aventuri care nu existau in carte.
Acum, dupa multi, multi ani mi‑am adus aminte de vechiul meu prieten, Buratino, si am hotarat sa va spun voua, fetite si baietei, incredibila poveste a acestui baietas din lemn.“ - Aleksei Tolstoi

    Fragment:

    "— Trebuie sa-ti spun, draga Buratino, a povestit Pierrot mai departe, ca eram atat de curios, incat am iesit cu totul de dupa cortina in spatele careia ma aflasem, si signor Karabas Barabas m-a zarit si a urlat: „Ai tras cu urechea, nemernicule!" Apoi a vrut sa puna mana pe mine si sa ma arunce-n foc, numai ca s-a impiedicat in barba, a rasturnat cateva scaune si a cazut pe podea cat era de lung.
    Nici nu-mi mai aduc aminte cum am sarit pe geam si apoi cum am sarit gardul. Era intuneric, vantul urla si ploaia ma batea in obraz. Deasupra mea era un nor negru si din acest nor s-a ivit un fulger care-a luminat totul. Uitandu-ma inapoi, i-am zarit pe Karabas Barabas si pe Duremar cum pornisera pe urmele mele. M-am gandit ca eram pierdut, m-am impiedicat si am cazut pe ceva moale si cald. Dupa aceea m-am prins fara sa stiu de niste urechi lungi.
    Era un iepure cenusiu. De spaima, urecheatul a inceput sa tipe, s-a ridicat de la pamant si a inceput sa alerge, dar m-am tinut bine de urechile lui. Am pornit-o pe intuneric, asa, calare pe iepure. Am trecut ca vantul peste campuri, prin vii si prin gradini de zarzavat.
    Cand iepurele a obosit, el s-a oprit si s-a "uitat la mine suparat, dar l-am sarutat pe botic si i-am spus: „Te rog, te rog, urechila, hai, mai alearga putin!" Iepurele a oftat din greu si am pornit-o spre necunoscut, ba la stanga, ba la dreapta.
    Cand s-au risipit norii si a rasarit luna, am vazut un deal si un oras, iar in acel oras turlele bisericilor erau strambe. Pe drumul ce ducea spre oras i-am vazut alergand pe Karabas Barabas si pe vanzatorul de lipitori. „asta zic si eu noroc de iepure!" a zis bietul urecheat. „Uite, se duc in oras sa puna pe urmele noastre cainii politisti." Iepurele s-a speriat si si-a bagat nasucul intre labutele din fata. M-am rugat de el sa ma ajute. Am cazut in genunchi inaintea lui si l-am tot rugat sa nu ma lase de izbeliste, dar iepurele nu s-a clintit din loc. Cand au venit cei doi buldogi mari, iepurele a inceput sa tremure si a rupt-o la fuga. Abia daca am mai apucat sa sar in spinarea lui urechila. Bietul de el a luat-o iute ca sageata prin padure."

Citeste mai mult

29.90Lei

Primesti 29 puncte