„Ceru o camera la ultimul etaj pentru ca dorea sa vada orasul cat mai de sus. Lua cina in Piata Sfatului intr-un restaurant in stil german, decorat cu mobila veche si poze de peste o suta de ani. Ar fi schimbat mai multe vorbe cu chelnerita, dar nu stia cum si ce sa spuna. Iesi si se plimba prin orasul medieval ca un cavaler teuton ratacit, intors in timp sa vada daca turcii nu au ars de tot Biserica Neagra, daca lucrurile intoarse pe dos s-au reasezat in vreo matca dupa ultimele invazii, delapidari si jafuri. Orasul arata bine. Avea senzatia ca pe strada vede fete cunoscute si astepta cu o emotie bizara ca la un moment dat cineva sa-l bata pe umar si-i spuna:„Hei,Dane; nu te-am mai vazut de-o viata. Ce-i cu tine pe-aici, baiatule?...”, dar nimeni nu-l batu pe umar, nimeni nu-i arunca nicio privire. Ar fi vrut ca mama lui sa fi fost aici cu el, sa vada cum arata acum orasul din care fugisera. Ar vrut, dar nu cu o dorinta arzatoare.. Nici nu avusese vreodata dorinte arzatoare.