Pentru că tot suntem în sezonul culesului de struguri, iar ciorchinii pârguiți își pregătesc călătoria alchimică spre paharele nerăbdătoare, gata să fie degustate de amatori și profesioniști ai gustului deopotrivă, m-am gândit că n-ar fi rău să savurăm și o carte de sezon, cu aventuri prin podgorii și senzații rafinate.

Puterea vinului comparabilă de altfel cu puterea literaturii, își dezvăluie potențialul în romanul din păcate prea puțin cunoscut și popularizat în România, Beat criță, semnat de Rex Pickett. E vorba de romanul care a stat la baza ecranizării lui Alexander Payne, premiată și cu Oscar în 2005, o carte care a fost în cele din urmă eclipsată de film, deși ascunde recompense cel puțin la fel de generoase precum pelicula cu Paul Giamatti și Thomas Hayden Church.

Premisa e relativ clișeică și facilă: doi bărbați ajunși la răscruce de drumuri în viața lor aleg să evadeze de trecut, prezent și viitor într-o escapadă cu parfum etern, petrecută în podgoriile americane, în explozia de verde ruginiu, printre apusuri și sticle, în locurile unde oceanul desfată uscatul, așa cum și vinul răsfață papilele gustative. Lucrurile, desigur, se complică, atâta timp cât Miles și Jack vor avea de înfruntat nu doar tranzițiile ciclice dintre beție și sobrietate, ci mai ales alegeri de viață mai mult sau mai puțin reversibile și împovărătoare. Punctul forte care susține deopotrivă atenția cititorului și dă farmec romanului rămâne chiar cuplul acesta hazliu și improbabil. Miles este un bărbat aflat într-o criză personală și creatoare, un scriitor nepublicat și hămesit, divorțat, lefter, bântuit de atacuri de panică, un adevărat coșmar pentru contabili și o bestie neagră pentru creditori. În ciuda imaginii de ratat irecuperabil, Miles rămâne cuceritor prin afinitățile sale intelectuale și mai ales prin virtuțile de conaisseur în vinuri. La polul opus este Jack, actorul de succes, masculul cu apucături de holtei, ușor sentimental, un adevărat reactor de energie sexuală, nesăbuit și impulsiv, care își dorește o ultimă aventură orgiastică (presărată cu educație oenologică) înainte de a face pasul căsătoriei, spre domesticirea inevitabilă și resemnată. Cinicul Miles caută să fugă de sursele sale biografice anxiogene, de ultima sa speranță de a fi publicat și de depresia cronică dintre sticlele de vin apreciate aproape cu un har religios, în vreme ce Jack încearcă să își exerseze și să-și satisfacă impulsurile de burlac.

În acest sens, amândoi vor descoperi în vinul degustat (sau consumat) în cele mai fermecătoare sau sterile podgorii, o anumită dualitate care îi va ajuta și le va sabota planurile în același timp. Căci vinul, un deschizător al unei palete largi de gusturi: de la burduf, mirodenii, mere, nucă, mătase și până la pepene galben, suc de lămâie, caise, vișine, trufe sau petale de trandafir se va dovedi un instrument cu două fețe, cu efecte mai mult sau mai puțin previzibile: deopotrivă elixir pentru a te ridica din mocirlă și a te cufunda în uitare, ca o ancoră în apă, dar și prilej de autocunoaștere, de evocare lucidă (și suportabilă, sub influența alcoolică) a celor mai profunde temeri și îndoieli.

Nici Miles și nici Jack nu vor scăpa de acest efect de recul al degustărilor prelungite și al bețiilor care nu se vor arăta întotdeauna drept prilejuri de evadare, ci le vor testa în cele din urmă prietenie dar și planurile de viitor. Escapada între struguri și prezențe feminine seducătoare (și cunoscătoare în ale vinului) se va transforma într-o călătorie inițiatică prin criza vârstei de mijloc, la finalul căreia problemele nu vor dispărea dar vor fi măcar îmblânzite, dacă nu de alcool, măcar de umor și de exercițiul responsabilizării (în fond, așa cum nu toate paharele pot fi porți către extazuri gustative, nici toate alegerile de viață nu e musai să se dovedească câștigătoare, fără ca asta să anuleze posibilitățile unei reabilitări și armonizări).

La fel sau poate mai cuceritore decât filmul, prin evocarea plină de imaginație a experiențelor degustării, volumul lui Rex Pickett aduce în atenție povești de viață cufundate în mult umor, când negru, când alb, demisec sau demidulce, într-un cupaj pe care nu-l poți savura decât dintre pagini.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro