Sunt si aspecte luminoase si multe umbre in stilul si metoda ”bismarckiana” de abordare a celor doua domenii mentionate: politica interna si politica externa a statului. Oricum, ele ne arata ce inseamna posibilitatile politicii, dar si care sunt limitele sale. In fond, ”realpolitik” este o inventie a lui Bismarck: capacitatea de a naviga prin apele tumultuoase ale istoriei, de a intelege permanent fortele aflate in miscare, fluiditatea lor, uneori ciocnirea lor violenta, de a intelege relatia complicata dintre obiective si resurse, dintre interese si simple ambitii utopice, dintre posibilitati si blocaje, de a discerne tendinte din masa uriasa si adesea haotica a evenimentelor. - Ambasador George Cristian Maior

Bismarck este politicianul care a creat statul cu adevarat modern si cred ca este cel caruia i se potriveste cel mai bine eticheta, astazi prea uzata, de barbat de stat. A privilegiat constructia unei suveranitati statale, autoritare si eficiente, dincolo de nevoia de democratie, parlamentarism sau consens. Cand toata lumea cauta un criteriu de alegere in victoria unei componente ideologice, Bismarck a considerat ca firul rosu al politicii nu este constituit din viziuni ideologice, ci din calcul, contabilitate sociala, eficienta administrativa si autoritate exercitata in numele interesului colectiv. Este arhitectul primelor politici de securitate, nationale, dar si de securitate sociala, privite ca fiind nucleul unui efort realist de planificare, efort bazat pe fortele vitale ale natiunii: armata, birocratia rationala, justitia corecta si necrutatoare si populatia, privita ca o resursa si nu ca o povara. A acceptat compromisul doar ca etapa tranzitorie in marea lupta, considerand conflictul si lupta ca si parghii decisive pentru securizarea statului si impunerea disciplinei la guvernare, omogenizarii statului si fluidizarii decizionale, cu orice pret, chiar impotriva cutumelor, valorilor sau moralitatii lumii in care a trait. - Vasile Sebastian Dancu

Masura realizarii lui Steinberg, in ”Bismarck: O viata”, e data de faptul ca portretizarea unui geniu politic neobisnuit este departe de a fi un panegiric. Steinberg descrie, intr-o abordare psihologica incisiva, chiar daca aceasta distrage uneori atentia, un individ de o inalta complexitate, care a personificat dualitatea ce avea sa incite, ulterior, Germania la eforturi care ii depaseau capacitatile. Bismarck nu a fost vazut niciodata in public fara uniforma, desi nu servise niciodata cu adevarat in armata si era privit, de regula, cu suspiciune de catre liderii militari, din cauza a ceea ce acestia considerau o moderatie excesiva. Omul care credea in „sange si fier” a scris o proza de o luciditate extraordinara, comparabila din punct de vedere al maiestriei cu modul in care folosea Churchill limba engleza. Intruchipare a realpolitik, a transformat puterea intr-un instrument de auto-cenzura, prin abilitatea diplomatiei sale. El a dominat diplomatia europeana si pe cea germana avand un singur temei pentru puterea sa, increderea unui rege tot mai varstnic, fara sprijin institutional sau personal puternic. - Henry A. Kissinger


Aceasta carte este despre viata lui Otto von Bismarck, fiindca puterea pe care a exercitat-o venea de la el ca persoana, nu de la institutii, societate sau forte si factori. Puterea sa se cladea pe suveranitatea unui eu remarcabil, grandios. Ce inseamna exact acest lucru nu a putut fi niciodata definit de-a lungul istoriei omenirii. (…) Bismarck avea cumva mai multe fatete identitare decat oricine din preajma lui si toti cei care l-au cunoscut marturiseau, fara exceptie, ca acesta exercita un fel de atractie magnetica pe care chiar cei care il urau de moarte nu o puteau nega. - Jonathan Steinberg