Cioran antipatriot? Dar nu ilustreaza opera sa o uriasa energie ce isi are obarsia in Scoala Ardeleana, tenace, erudita, obsedata, laborioasa, fantasta, in variantele unui discurs revendicativ, insubordonat, eretic, vizionar, de la Petru Maior la filologii latinisti si de la acestia la Blaga? Cat priveste "negativismul", autorul Tratatului de descompunere ne-a infatisat mai curand o drama a indoielii decat una a negarii sistematice. O framantare a eternului omenesc, care se imbata "de dimineata pana seara" de nedesavarsiri, a carui forta creatoare coincide cu " o nesfarsita divulgare de dificultati". Iar violenta, teribila violenta pusa in scena de Cioran, prezumam ca uneori cu un secret amuzament, nici ea nu se cuvine a ne inspaimanta. Un scenariu laic ar putea-o justifica in calitatea de factor compensator al alexandrinismului sceptic, al acelei insatiabile absortii de materii culoturale eterogene care-l marcheaza pe autor, alexandrinism astfel reechilibrat, vitalizat. Dupa cum un scenariu spiritualist absolva pulsiunile devastatoarei violente drept segmente ale unui drum abscons spre pacificare.
Sa subliniem, in sfarsit, cu tarie, axa paradoxal religioasa a personalitatii lui Cioran, relevabila sub unghiul superbiei in exhibitionismul sau demonic, iar sub unghiul umilintei in repetatele confesiuni potrivit carora "prezenta religiei" e in sufletul sau "permanenta".
Gh. Grigurcu