Calendarul Naturii pentru toti copiii lumii- este o poveste stiintifica pentru toti copii, cu iz de fantezie, spre a-i introduce pe cei mici in problemele ecologice, a le trezi interesul pentru observarea naturii si protectia ei.

Fragment:

" Pentru ca bucuria tuturor vietuitoarelor sa fie mare, Domnul i-a poruncit Soarelui ca, dupa logodna, sa faca nunta, iar ca mireasa, aleasa de Domnul din mijlocul naturii, i-a dat Soarelui pe cea mai maiastra si neintrecuta bucatareasa din lume, pe Doamna Cloroftla, doamna verde a lumii plantelor. De ziua nuntii lor, Domnul i-a poruncit Soarelui sa lumineze egal cele doua fete ale Pamantului. Asa, Soarele a luminat douasprezece ore o parte a Pamantului si tot douasprezece ore cealalta parte, ceea cc a insemnat ca ziua era egala cu noaptea, adica nici una nu era mai lunga decat cealalta. Asta se intampla la 21 Martie, cum au numerotat oamenii mai tarziu ziua aceasta si au numit-o echinoctiu, adica echi inseamna egal, iar noctiu, l-am putea traduce cu noapte, iar aceasta zi egala cu noaptea inseamna inceputul primaverii. Pentru maicuta Natura, aceasta zi a ramas cea mai importanta zi a anului, in care incepe Anul Nou. Numai ca oamenii, cu timpul au uitat de nunta Soarelui si au nurnerotat altfel zilele anului, dar Clip, piticul, si-a propus sa le reaminteasca. I-a facut invitatie zanei Citrina sa vina la el, in padure, cu copiii, sa serbeze Anul Nou.
Dupa ce au auzit povestea, copiii au sarit in sus, nerabdatori, strigand: „Sa mergem, sa mergem in padure la piticul Clip, sa serbam Anul Nou!"
Citrina batu din nou din palme, chemand vantul. Pana sa vina acesta, ea ii Infasura pe toti in valul ei galben-lamaie si deodata au devenit mititei si usori, asa incat vantului nu i-a fost greu sa-i ia pe toti in spinare si sa-i duca departe, departe, in muntele cel inalt si Intunecat de desisul padurii de fag, mai sus de minunatia brazilor. Vantul ii aseza pe membrii expeditiei intr-o poienita intinsa, cu fata la soare, acoperita de zapada, la marginea careia clipocea un paraias pe sub podul de gheata care-l acoperea din loc in loc si unde crestea un fag urias, cu crengi aproape pana la pamant, la radacina caruia Clip isi avea locuinta. Sosirea lor o facu cunoscuta telefonul padurii, o gaita guraliva, care le stie toate si le vede toate cate se petrec in imparatia ei. Nu exista sa se intample ceva in padure fara ca ea sa nu observe, sa nu dea de stire, daca se intampla ceva neobisnuit, ca de exemplu acum, cand sosisera niste straini, fie oaspeti, fie dusmani, pe care ea sa nu-i anunte. Clip cel cu barba alba, moale si lunga pana la pamant, cand auzi telefonul, le iesi in intampinare cu bratele deschise: "