Cand vin vulturii vol. I - Hans Bergel

Actiunea romanelor, cu nucleu in Transilvania, dar cu ample ramificatii in tari europene, justifica aprecierea scriitorului si criticului literar Godehard Schramm, din Nurenberg, care afirma: „Daca mi-as aranja biblioteca din nou, as plasa acest opus magnum al lui Hans Bergel langa romanul Cele 40 de zile ale lui Musa Dagh de Franz Werfel, in orice caz langa Razboi si pace de Tolstoi. Personajele, actiunile si ideile pornesc din Ardeal si castiga pe parcursul naratiunii dimensiuni europene."
Fragment din roman:

"In perioada in care tata imi povestea istoria cu puscatura mortala, in viata bunicului s-a produs o agitatie nemaicunoscuta pana atunci. Bunicul calatorea mai des decat inainte. Simteam foarte clar ca nu era manat de pofta de aventura, orice alta presupunere nu putea fi decat gresita: „Nelinistea sangelui sau tanar s-a trezit din nou in el, ca pe vremea cand nu-si mai gasea astampar si a plecat in Orient si in America", imi zise cu voce iata un fost tovaras de joaca al lui Thomas Hardt, bunicul vecinului si prietenului meu din scoala, Paul Eisendenk. Dar acest lucru era la fel de gresit ca si cealalta presupunere pe care-am prins-o din zbor: lui Thomas Hardt nu i-ar fi iesit niste afaceri, iar acum incearca sa reinnoade vechi legaturi ca sa-si reglementeze situatia - ei da, o sa-si rezolve problemele, caci totdeauna a avut relatii bune cu oamenii de afaceri evrei, romani, greci, englezi si olandezi. Peste viata lui se asternuse o umbra pe care in zadar incercam sa mi-o explic.
Bunicul a fost plecat saptamani de zile, lasand-o pe bunica mea cea alintata singura, cu expresia suferintei in jurul ochilor si gurii; de fiecare data cand se-ntorcea acasa ii aducea cate-un cadou, o atentie. „E in Grecia", zicea bunica Hardt cand o intrebam unde se afla el in momentul acela, sau imi zicea : „A plecat la Amsterdam." La auzul numelor indepartatelor tari si orase fantezia mea se incingea; eram nerabdator sa se-ntoarca bunicul si sa-mi povesteasca despre toate cate ceva. Relatarea lui era laconica, eu incercam prin tot felul de trucuri sa-l fac sa vorbeasca. Dar nu era chip cu el. O singura data mi-a zis ca fusese „pe o insula nu departe de Atena”."