2010 Istoria loviturilor de stat vol.1: Revolutie si francmasonerie

 

"La o prima privire aruncata spre perceptia populara la romani, Principele lui Machiavelli este cel mai cunoscut apel la autoritate. Machiavellismul se citeaza cu mare frecventa, mai ales prin sintagma scopul scuza mijloacele, dar cu precizarea ca romanul intelege bine folosirea mijloacelor, dar cam uita scopul. Odata impresionati de aceasta teza preluata strident de iezuiti, restul operei lui Machiavelli poate fi ignorat. Vom observa insa ca, statul modem roman se va preocupa permanent de constituirea unei armate putemice si ca toate loviturile de stat au avut componente militare sau au fost date cu sprijinul armatei. Principiul vine tot din Machiavelli: Orice republica sau orice monarhie care va acorda intreaga grija si va face toate eforturile pentru a dispune de o armata atat de organizata, sa fie sigura ca prin astfel de exercitii va dispune permanent de soldati excelenti, superiori celor ai vecinilor, destinati sa impuna si nu accepte legea. La fel este ignorat si faptul, destul de evident pentru specialisti, ca Principele florentinului este o adaptare borgiana a lucrarii De Regno a lui Toma din Aquino, precum si a acelor questiones damnate din Secunda Secundae a Summei Theologiae. Teza lui Toma din Aquino: pentru a face un bine, ai voie sa faci orice rau fundamenteaza astazi doctrina NATO asupra bombardamentului strategic. Poate nu intamplator, un roman — adica cetateanul unui stat cu o istorie de un secol si jumatate de convulsii politice acute — a reusit sa puna la indoiala maxima machiavellica. Titu Maiorescu, personalitate stralucita a curentului cultural si politic de Dreapta, a formulat un aforism surprinzator asupra acestui subiect: Mijlocul e superior scopului si ii regleaza valoarea. Prin urmare, fraza iezuitilor trebuie intoarsa, spunandu-se: mijlocul justifica scopul. Acest praeceptum al lui Maiorescu se potriveste perfect fenomenologiei insurectionale din Romania. Vom observa ca multe lovituri de stat au fost necesare si ca unele tentative de rasturnare a Puterii au urmarit scopuri generoase ori salvatoare, in vreme ce altele au fost si sunt detestabile. Nu o data, felul in care s-a actionat, precum si mijloacele folosite au marcat rezultatul cu fierul rosu pentru istorie: Aici e vorba de altceva: de ideea ca valoarea scopului e in stricta corelatie cu calitatea mijloacelor intrebuintate, ca folosind mijloace criticabile, nu poti efectiv atinge un scop nalt si frumos, ca deci nu se poate recomanda intrebuintarea oricarui gen de mijloace pentru infaptuirea unui scop, fie acesta superior in sine, dupa cum socoteau si practicau iezuitii, cu maxima lor celebra: scopul scuzii mijloacele."