L-am urat pe Ceausescu

De ce disidenta a fost sub Ceausescu doar un fapt exceptional? Ce a fǎcut ca, in contextul acelor ani, unii sa rupa modelul colectiv al obedientei? Drumul parcurs de Gabriel Andreescu prin lumea de dinainte de 1989 propune un raspuns la aceste intrebari. Constante in amintirile sale sint temele umilirii fiintei umane si rezistentei pentru pastrarea integritatii si demnitatii intr-o epoca a intunericului.
La sfirsitul volumului sint incluse citeva dintre textele trimise catre lumea libera, al caror continut ar fi putut intemeia ceea ce autorul numeste „filosofia dizidentei”.
„A-l ierta pe Ceausescu nu este o problema personala. Eu l-am urit pe Ceausescu pentru ca ura reprezinta revolta mea mistuitoare fata de raul inferior facut pe lume de acest scelerat. Iar Revolta, nu-mi apartine mie, fiintei mele intimplatoare. Revolta aceasta este chiar dovada, evident impersonala, ca lumea are un sens.” (Gabriel Andreescu)