Mirona Runcu, o fata frumoasa, inteligenta, sensibila, independenta si emancipata, este indragostita de un barbat cu douazeci de ani mai in varsta, la randul lui inteligent si fermecator, dar insurat, asadar inaccesibil. Apartinand unei familii instarite, Mirona pleaca la Paris ca sa studieze dreptul. In plus, tanara vrea sa devina scriitoare. Narator si, in acelasi timp, personaj al propriei carti, ea traieste deopotriva in realitatea Bucurestiului si a Parisului din anii celui de-al Doilea Razboi Mondial. Roman scris cu verva si cu sensibilitate feminina, Cartea Mironei prezinta imaginea unei epoci istorice tulburate de mari prefaceri, in care o fata idealista isi cauta drumul, crezand cu incapatanare in destinul ei de scriitoare.
 

Cartea are o arhitectura bine gandita. Paginile cu o nota de poezie si mister, referitoare la atmosfera apasatoare din casa Catian si la fantoma tinerei bunici disparute isi gasesc o contrapondere fericita in cele de observatie fina psihologica si culoare consacrate mediului cosmopolit parizian. Succesiunea dramatica a evenimentelor, coincidentele, reversurile situatiilor dictate de ele contrapuncteaza cu salutare efecte diagrama febrei erotice. - Ov. S. Crohmalniceanu

Carte recomandata de Ioana Chicet Macoveiciuc in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

- Cui am sa las biblioteca juridica, clientela, biroul? Peste trei ani o trimit sa-si ia doctoratul la Paris. Dar deocamdata sa se inscrie la Universitate, aici.

- La Universitate? protesta cu oroare tanti Marie. Si dupa cursuri sa umble hai-hui cu studentii in cafenele si carciumi, sa discute despre razboiul din Abisinia? Nu vezi ca a innebunit tineretul?

- La Paris nu sunt cafenele si carciumi? intreba tata.

- Acolo e altceva... nu te stie nimeni...

- Treaba ei. Cum o sa-si astearna., asa o sa doarma, ii tinea isonul Neneea.

Dar mama, solemna:

- Acum asa e moda. Vad ca si alte fete de familie buna...

Urma o insirare de nume rasunatoare, cu care de altfel n-aveam relatii, dar se vede ca surorile se simteau indreptatite sa aiba si credeau ca imitandu-le se apropie intru catva de ele.

Ultimul cuvant l-a avut, ca de obicei, batrana Catian. 

- Ii dau eu bani sa dea cu nasul prin strainatatile alea si sa se potoleasca. Sa plece repede si sa se intoarca degraba, ca vreau s-o marit...

Itinerarul meu pana la Paris, prin Italia, fusese notat in cele mai mici amanunte. Aveam insemnata pana si clipa cand trebuia sa privesc pe fereastra ca sa vad un peisaj care ii placuse mamei in calatoria de nunta sau tatei cand era insurat cu Lavinia, lui tanti Marie, care a calatorit si ea pana in Elvetia, unde trebuia sa aiba loc o intalnire cu un doctor dentist, „o vedere". (Pana a ajuns acolo, dentistul s-a logodit cu alta, iar tanti Marie, jignita, nu s-a mai maritat.)"