In carticelele varstelor fragede, Constanta Buzea stie - dintr-o dubla intuitie, de poeta si de mama - ca universul exista in masura in care limba da nume la ceea ce simturile tale percep confuz. Ca natura este decupata dupa liniile trasate de limba materna (vezi studiile unor Edward Sapir si Benjamin Lee Whorf). Copilul deschide ochii intr-o lume deja organizata de limba comunitatii si deprinde, odata cu ea, si aceasta organizare. Cand gandirea in sensul de orientare in lume intalneste vorbirea, copilul descopera ca orice lucru are un nume, fie el si inventat ad-hoc. Numind, schitam un pas inspre realitate. A vorbi inseamna a trai, a fi viu, in miscare, in progres - adica, neterminat, dar cu toate valentele desavarsirii in actiune. (...)

In doi ani, un copil nu poate invata prea multe cuvinte [...], dar in doi ani ochii tai au vazut o mare parte din lucrurile care stau pe pamant. Ce nu se poate spune, se poate desena, cu creioane si fara guma, caci lumea e exact asa cum o deseneaza copilul, ea ii accepta calm interpretarile stangace.

- Irina Petras

Cuprins
Sa facem cunostinta/ Raza de soare/ Copacii faceau faceau fas-fas/ Ploaia se pregatea sa cadaNorii cei rai/ Raza de soare te face sa razi/ Cum se ascunde pisica/ Labuta pisicii/ Degetul Aratator/ Fetita si papusile/ Degetul Mare/ Degetul Mijlociu/ Laptele stie o poezie urata/ Cum sa pedepsim laptele/ Mai departe/ Degetul Inelar/ Cum punem un inel pe deget/ Poezie pentru Inelar/ Degetul Mic/ Degetel cumintel/ Poezie mica pentru Degetel/ Hai sa desenam ceva/ Musafirul din sertar/ Lucrurile din casa noastra stau la locul lor/ Cine plange/ De ce e intuneric in sertar/ Unde sta fetita/ Fetita sta intr-un oras/ Cheia mica/ Cine trage cu urechea/ In sertar e liniste/ Sa desenam/ Sa ne jucam de-a scoala/ Hai la groapa cu nisip/ Cum mergem pe o scara/