Autorul prezinta, pe de o parte, actiunile bandei conduse de Dominique Bourguignon supranumit Cartouche, actiuni blamate de opinia publica franceza din secolul XVII. Jafuri, tradari, asasinate, dar si — putine — fapte bune. Pe de alta parte, desi actioneaza oarecum la fel, dar mai putin blamate, actiunile lezuitilor, comunitate religioasa, care, in numele Domnului inseala, mint, pedepsesc nevinovati pentru pacate savarsite de fruntasi ai acestei comunitati.
Fragment din roman:

"Intalnire sangeroasa
Ruben Levy nu gasea lucrul nici prea logic, nici prea usor sa mearga la fiara in vizuina ei, la bandit in pestera lui. Pentru ce dorea Cartouche sa se, duca el in acea casa, pe o strada putin umblata, la miezul noptii? Nu o facea degeaba.
Poate ca avea sa-i impuna conditii imposibile si sa-i ceara garantii pe care numai mintea lui nascocitoare la rele le putea inchipui. Cartouche trebuie sa se astepte chiar sa fie furat, oricat de evreu ar fi el. Ruben isi termina inchipuirile si se gandi ca seful de la Courtille vrea sa-l inroleze cu forta in banda lui.
In asemenea caz ce ar fi de facut? Ar fi cedat.
Eliberarea Noemei o cerea, si ca sa o smulga din casa lui Samuil, ar fi savarsit si crime.
Ceasul apropiinedu-se, Ruben se pregati de plecare. Nu era de prisos sa ia ceva masuri. Locurile pe unde avea sa treaca se bucurau de un renume destul de prost si meritat. La intoarcere, putea sa fie atacat de raufacatori.
Ruben cerceta deci vechile arme din pravalia lui si alese un pumnal lung in forma de cruce, care poate ca luase parte la macelul din noaptea Sfantului-Bartholomeu. Dupa aceea, aruncand o privire calda de adio la toate din jurul lui, sufla in lampa, iesi, incuie usa cu grija si se departa prin intuneric.
Pe cand trecea cu pasi rari printre dughenile din piata, i se paru ca aude un zgomot in urma lui. Puse mana pe pumnal, gata sa se apere. Era foarte departe sa-si imagineze ca raufacatorul de care se temea ar fi fost chiar un om al politiei, dar n-ajunse bine in strada Nucilor, ca baltoacele si alunecusul pietrisului il dadura de gol pe omul care-l urmarea.
O clipa intra intr-un gang si asculta, uitindu-se prin intuneric cat putu sa vada. Nu era nimic... O frica il cuprinse. Nu face asa hotul, cugeta dansul. Dar daca a fost vreun om al lui Cartouche, sa se convinga de persoana sa? Aceasta idee il linisti.
Strada Montagne-Sainte-Genevicve, povarnita, ii ceru un ultim efort. Ea tinea flancul rasaritean al muntelui pe care se ridica Panteonul. Ruben urca doua treimi din strada si, multumita cunoasterii localitatii, descoperi lesne casa de piatra, pe care de abia se mai deosebea numarul 37. Impinse poarta, care se deschise indata.
Dupa el, la trei sau patru pasi mai in urma, cercetasul lui Gruthus — care sc apropiase din ce in ce mai mult — intra in curte. Gruthus il urma indeaproape. In urma veneau Postel si sase jandarmi, care trebuia sa ramana in strada si sa astepte sa fie chemati.
Ruben impinse usa care se deschise tot ca si poarta, dar care se inchise singura dupa el. Cercetasul il urma si intra de asemenea, si tot asa usa se inchise dupa dansul. "