Castelul de sticla este povestea adevarata si tulburatoare a unei familii nonconformiste pentru care aventura, spiritul liber si traiul neingradit de reguli inutile sunt mai presus decat confortul unui camin tipic. Sotii Walls isi cresc cei patru copii invatandu-i sa nu se teama de nimic, sa gandeasca liber, sa fie independenti, dar toate acestea vin cu pretul unei vieti de nomazi, al absentei unei case decente si, de multe ori, al lipsei mancarii si hainelor. Rex Walls, tatal, un tip carismatic, de o extraordinara inteligenta, ii invata pe copii istorie, fizica, vaneaza demoni impreuna cu ei pentru a-i face sa-si depaseasca temerile, le daruieste stelele de pe cer de ziua lor, dar, dincolo de toate, nu reuseste sa le asigure un trai decent. Peste ani, fiica cea mijlocie, Jeannette, isi povesteste copilaria intr-o carte unica, de un umor extraordinar, dar si de o profunzime emotionanta. Ceea ce face aceasta carte atat de speciala, devenita bestseller in numeroase tari, nu este doar curajul lui Jeannette Walls de a scrie lucrurile pe care un om obisnuit le-ar ascunde poate, din jena, ci faptul ca face asta cu tandrete si dragoste fata de familia sa, incercand mai degraba sa-si inteleaga parintii decat sa-i judece.

 

„Memoriile sunt basmele moderne. Autobiograful este pus fata in fata cu provocarea de a incerca sa inteleaga, sa ierte, si chiar sa iubeasca vrajitoarea... Cititorii vor fi uimiti de inteligenta si curajul copiilor familiei Walls.“ - The New York Times Book Review

„Socanta, trista, pe alocuri melancolica, aceasta carte minunat scrisa descrie cu sinceritate, dar si cu o surprinzatoare afectiune, relatiile cu parintii si taria legaturilor unei familii, la bine si la rau.“ - American Library Association

 

 

    „In acea primavara am implinit zece ani, dar zilele de nastere nu erau mare lucru in casa noastra. Uneori, mama infigea cateva lumanari intr-o inghetata si cantam cu totii „Multi ani traiasca". Alteori, mama si tata ne cumparau vreun cadouas - o revista cu benzi desenate, o pereche de pantofi sau un set de lenjerie intima dar alteori uitau de zilele noastre de nastere, pur si simplu.

    De aceea, am fost surprinsa cand, in ziua in care am implinit zece ani, tata m-a chemat pana afara, in curtea din spate, si m-a intrebat ce imi doream cel mai mult si mai mult.

    — E o ocazie speciala, pentru ca de-acum incolo varsta ta se va scrie cu doua cifre, a spus el. Cresti al dracului de repede, Caprita de Munte. In scurt timp, vei fi pe cont propriu, si daca exista vreun lucru pe care sa-l mai pot face pentru tine acum, inainte sa pleci, asta este ocazia.

    Stiam ca tata nu vorbeste despre cumpararea vreunui cadou extravagant, cum ar fi un ponei sau o casa pentru papusi. Ma intreba ce putea face el, acum, ca eram aproape o adulta, pentru a-mi face ultimii ani de copilarie asa cum sperasem sa fie. Exista un singur lucru pe care mi-l doream cu adevarat, un lucru despre care stiam ca ne va schimba vietile, dar mi-era teama sa-l cer. Doar gandul ca voi rosti cu voce tare acele cuvinte ma intimida. Tata mi-a observat ezitarea. A ingenuncheat, ca sa ma priveasca in ochi.

    — Despre ce e vorba? a intrebat el. Cere direct.

    — E ceva important.

    — Cere-l, papusa, pur si simplu.

    — Mi-e teama.

    — Stii ca daca va fi omeneste posibil iti voi face rost de el. Iar daca nu va fi omeneste posibil, voi muri incercand.

    Am ridicat privirea spre rotocoalele subtiri ale norilor, sus pe cerul albastru al Arizonei. Cu privirea atintita spre norii indepartati, am tras aer in piept si am zis:

    — Crezi ca ai putea sa te lasi de bautura? 

   Tata nu a scos nicio vorba. Ramasese cu capul plecat, fixand cimentul, iar cand s-a intors spre mine, figura lui avea o expresie ranita, ca a unui caine batut.

    — Cu siguranta ca ti-e cumplit de rusine de tatal tau, a zis.

    — Nu, am spus eu repede. Dar cred ca mama ar fi mai fericita. In plus, am putea pune niste bani deoparte.

    — Nu trebuie sa-mi dai explicatii, a zis tata.

    Vocea lui nu mai era decat o soapta. S-a ridicat in picioare si s-a asezat sub portocali. L-am urmat si m-am asezat langa el. Voiam sa-l iau de mana, dar pana sa fac asta, a spus:

    — Daca nu te superi, scumpa mea, as vrea sa stau putin singur o vreme.

    A doua zi dimineata, tata mi-a spus ca timp de cateva zile o sa stea la el in dormitor. Voia ca noi, copiii, sa ne tinem departe de el, sa stam toata ziua pe-afara si sa ne jucam. In prima zi totul a mers bine. Cand ma intorceam de la scoala a doua zi, am auzit un geamat cumplit venind dinspre dormitor.

    — Tata? am strigat.

    N-a venit niciun raspuns. Am deschis usa.

    Tata era legat de pat cu franghii si curele. Nu stiu daca facuse asta de unul singur sau daca il ajutase mama...”