Ce este omul? Antropologia actuala in lumina teologiei

Traim intr-o epoca a antropologiei. O cuprinzatoare stiinta despre om este unul dintre telurile principale ale eforturilor spirituale din prezent. O seama intreaga de ramuri ale cercetarii stiintifice s‑au unit in acest scop. Tocmai problematica lor, candva specifica, le-a adus, in aceasta chestiune, intr-un contact adesea neasteptat cu alte cercetari. Biologi si filozofi, juristi si sociologi, psihologi, medicinisti si teologi au ajuns, in chestiunea omului, la convingeri inrudite si, in parte, au gasit chiar un limbaj comun. Metodele specializate par sa contribuie sub ochii nostri la depasirea propriei lor faramitari, in timp ce prinde forma o noua si cuprinzatoare intelegere a omului. Stiintele care se ocupa de om sunt astazi pe cel mai bun drum pentru a dobandi, in constiinta generala, locul pe care in secolele anterioare l-a detinut metafizica… Astazi, in fata libertatii modelatoare a omului in raport cu lumea, se ridica cu deosebita urgenta intrebarea ce este omul insusi. Omenirea si-a pierdut vechiul punct de sprijin al ordinilor stabile, fie ele ordini ale cosmosului sau pretinsa ordine a societatii oglinditoare a cosmosului. Istoria moderna a spiritului este marcata, de la Pascal pana in prezent, de spaima in fata libertatii fara margini a omului modern. In realitate, la intrebarea: ce este omul? nu se mai poate raspunde astazi plecand de la lume, ci intorcandu-ne la omul insusi. Prin aceasta stiinta despre om capata o importanta pe care nu a avut-o niciodata. - Wolfhart Pannenberg

 

Wolfhart Pannenberg, un important teolog si ganditor contemporan propune, in aceasta lucrare, o radiografie a conditiei umane din perspectiva antropologiei teologice. Forta unificatoare a demersului sau explicativ rezida in viziunea "deschiderii spre lume" a omului. Sustinator al libertatii noastre si al virtutilor modelatoare ale acesteia, Pannenberg afirma temeiul ei numai in contextul raportarii la Dumnezeu. Acesta este singurul garant al satisfacerii presiunilor noastre pulsionale spre infinit. De altfel faptul insusi de a dispune de lume in finitudinea ei - ca etalare a libertatii - este posibil numai avand, ca fundament, relatia cu divinitatea. O consecinta interesanta a acestei perspective este continuitatea fireasca vazuta de autor intre credinta crestina - reprezentand la scara istorica dialogul cu infinitul - si cunoasterea contemporana, laica. Aceasta din urma e posibila datorita primeia. Combinand, asadar, perspectiva asumata a credintei cu latura discursiva, Pannenberg traverseaza, alaturi de cititor - insotind lectura cu un ton personal si cald - teme fundamentale ale conditiei noastre: increderea, egocentrismul, timpul, iubirea sau istoria. - Irina-Gabriela Buda, Romania Libera