In al treilea roman al Tetralogiei Napolitane, Elena si Lila, cele doua fete cu care cititorii au facut cunostinta in Prietena mea geniala, au devenit femei. Lila si-a parasit sotul si confortul material, iar acum munceste in conditii foarte dure. Elena a studiat la scoala Normala din Pisa si a publicat un roman de succes, care i-a deschis usile saloanelor selecte. Amandoua au refuzat sa se complaca intr-o viata plina de nefericire, ignoranta si supunere, imbratisand in schimb numeroasele oportunitati ale anilor ’70. In continuare le leaga o prietenie profunda, de nezdruncinat.

    „In linistea cea mai deplina sau in mijlocul evenimentelor tumultuoase, atunci cand ne simtim in siguranta sau in pericol, cand suntem nevinovati sau imorali, suntem o multime formata din ceilalti. Iar aceasta multime e cu siguranta o binecuvantare pentru literatura.” (Elena Ferrante)

Autor recomandat de Vasile Ernu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

 

    “A doua zi ne-am dus toti sa vedem casa. Era intr-o stare jalnica, dar Lila s-a entuziasmat: ii placea ca era la marginea cartierului, in apropiere de tunel, si ca de la ferestre se vedea pompa de benzina a logodnicului lui Carmen. Enzo a observat ca noaptea ar fi fost deranjati de camioanele care treceau pe sosea si de trenurile de la triaj. Dar pentru ca ea a considerat frumoase si zgomotele care ne insotisera copilaria, au cazut la o intelegere cu vaduva pentru un pret convenabil. Din acel moment, Enzo, in fiecare seara, in loc sa se intoarca la San Giovanni a Teduccio, s-a dus in cartier ca sa renoveze apartamentul, pe care sa-l preschimbe astfel intr-o locuinta decenta.

    Se apropia luna mai deja, la fel si data nuntii mele, tot ma duceam si veneam de la Florenta. Dar Lila, ca si cum n-ar fi luat deloc in considerare data nuntii mele, m-a implicat in cheltuieli ca sa finalizeze aranjarea casei. Am cumparat un pat matrimonial, un pat pliant pentru Gennaro, am fost sa facem impreuna cererea pentru instalarea telefonului. Lumea ne observa pe strada, unii ma salutau doar pe mine, altii pe amandoua, altii se prefaceau ca nu ne vedeau nici pe una, nici pe cealalta. Lila parea, in orice caz, in largul ei. O data ne-am intalnit cu Ada, era singura, a facut semne cordiale, a trecut mai departe grabita. O data ne-am intersectat cu Maria, mama lui Stefano, eu si am salutat, ea a intors capul. O data Stefano in persoana a trecut cu masina si s-a oprit din proprie initiativa; a coborat din masina, a vorbit doar cu mine, vesel, m-a intrebat de nunta, a laudat Florenta unde fusese de curand cu Ada si fetita; la sfarsit, l-a atins usor pe Gennaro peste obraz, a salutat-o pe Lila dand din cap si a pornit din nou. O data l-am vazut pe Fernando, tatal Lilei: cocosat, foarte imbatranit, statea in fata scolii si Lila s-a agitat, i-a zis lui Gennaro ca voia sa i-l prezinte pe bunicul lui si eu am incercat s-o opresc, dar ea a vrut sa se duca oricum."