Pietro e un baietel de la oras, solitar si cam morocanos. Mama munceste intr-un centru de consultanta familiala de la periferie si talentul ei este sa le poarte de grija celorlalti. Tatal este chimist, un barbat irascibil si fascinant, care se intoarce acasa in fiecare seara de la serviciu plin de furie. Pe parintii lui Pietro ii uneste o pasiune comuna: muntele. Cind descopera satucul Grana, la poalele masivului Monte Rosa, simt ca au gasit locul potrivit: Pietro va petrece toate verile in locul acela „inchis in sus de creste gris-fer si in jos de o stinca abrupta care impiedica accesul”, dar traversat de un torent care il ademeneste din prima clipa. Si acolo, asteptindu-l, se afla Bruno, cu parul lui blond cinepiu si gitul ars de soare: de aceeasi virsta cu el, dar, in loc sa fie in vacanta, duce vacile la pascut. Incep astfel veri de explorari si descoperiri, printre casele abandonate, moara si cararile mai aspre. Sint si anii in care Pietro incepe sa faca drumetii cu tatal lui. Pentru ca muntele inseamna cunoastere, un adevarat mod de a respira, si va fi legatul lui testamentar cel mai autentic. O mostenire care, dupa multi ani, il va reapropia de Bruno. 

 

Un roman cu suflul puternic al unei carti clasice, care apare in universul nostru literar ca un meteorit dintr-o epoca demult apusa, intr-o vreme cind intrebarile majore se pun prea rar. - La Repubblica

 

O poveste extraordinara despre prietenie si despre ce inseamna sa devii barbat. In traditia lui Jack London, Mark Twain, Ernest Hemingway si a felului in care zugravesc ei natura. - Vanity Fair

 

Recurgind la un limbaj esentializat, dar extraordinar de evocator si de puternic, Cognetti construieste un roman pe care multi il considera deja un clasic si in care rasuna ecoul maestrilor ce l-au format, al lecturilor considerabile, al experientei montane. - CriticaLetteraria

 

Cognetti si-a pus in valoare pasiunea pentru scriitorii pe care ii evoca nemijlocit – Stevenson, Twain, London, Hemingway – si isi gaseste vocea autentica pentru a spune povestea formarii unui caracter. - La Stampa
 

Fragment din romanul "Cei opt munti" de Paolo Cognetti

 
 "A venit sfirsitul anilor '70 si, in timp ce Milano era trecut prin foc si sabie, ei doi si-au pus din nou bocancii in picioare. Nu s-au indreptat spre est, de unde venisera, ci spre vest, continuind parca fuga: spre Ossola, Valsesia, Val d'Aosta, munti mai inalti si mai exigenti. Mama avea sa-mi povesteasca mai tirziu ca, prima data, a fost cuprinsa de o neasteptata senzatie de apasare. In comparatie cu reliefurile blinde din Veneto si din Trentino, vaile acelea occidentale i se pareau inguste, intunecoase, strimte ca niste defileuri; stinca era umeda si neagra, torenti si cascade curgeau la vale pretutindeni. Cita apa, s-a gindit. Probabil ca ploua foarte mult pe-aici. Nu-si dadea seama ca toata apa aceea provenea dintr-un izvor neobisnuit, nici ca ea si tata mergeau drept catre el. Au urcat pe vale pina cind au fost suficient de sus ca sa iasa din nou la soare: acolo peisajul s-a deschis si, brusc, in fata ochilor aveau masivul Monte Rosa. O lume arctica, o iarna vesnica ce se instapinea peste pasunile estivale. Pe mama a speriat-o. Tata, in schimb, spunea ca a fost ca si cum ar fi descoperit un alt ordin de marime - sa vii de pe muntii oamenilor si sa te trezesti pe muntii gigantilor. Si, bineinteles, s-a indragostit de ei la prima vedere. 

Nu cunosc locul precis din ziua aceea. Cine stie daca o fi fost Macugnaga, Alagna, Gressoney, Ayas. Pe-atunci ne mutam in fiecare an, urmind nomadismul nelinistit al tatei, facind inconjurul muntelui care il cucerise. Mai mult decit vaile imi amintesc casele, daca se pot numi asa: inchiriam un bungalou in camping sau o camera la vreo pensiune din sat unde ramineam doua saptarnini. Nu era niciodata suficient spatiu pentru a face din acele locuri unele primitoare, nici timp sa te atasezi de ceva, dar pe tata nu-l interesau lucrurile astea si nici macar nu baga de seama. Cum ajungeam, isi schimba imbracamintea: lua din geanta camasa in carouri, pantalonii reiati, puloverul de lina; imbracat iarasi in vechile lui haine, devenea un alt om. Petrecea acea scurta vacanta batind cararile, iesind dimineata devreme si intorcindu-se seara sau a doua zi, plin de praf, ars de soare, obosit si fericit. La cina ne povestea de capre-negre si capre alpine, de nopti in adapost, de cerurile instelate, de zapada care sus cadea si in august, iar cind era cu adevarat fericit, conchidea: chiar mi-as fi dorit sa fiti acolo cu mine."