Aparent abstract, absurd, e si fundamentul intamplarilor din "Cimitirul Buna-Vestire", un roman al esecurilor, in care destinul nu mai presupune vreo forta transcendenta. Pentru nefericitul Unanian, intelectual subtire (alt "doctor", doctor in Litere si aspirant la o catedra universitara), destinul, vazut ca labirint, e de natura sociala, terestra, existenta perso­najului lovindu-se neincetat de opozitia mediului burghez care-l condamna ratarii fara iesire. Spatiul claustrarii tragice din Ochii Maicii Domnului era in final ch­ilia monahala; in cazul lui Unanian, "intaiul de la Abecedar pana la doctorat", spatiul crizei finale e cimitirul, protagonistul romanului, somer cu familie grea, devenind fara voie intendent in lumea mortilor. Arghezi opereaza cu personaje oarecum tipice, acestea reprezentand pana la un punct categorii sociale: evolueaza astfel ministrul, intelectualul, sluga, groparii, plus diverse elemente de coloratura; in dialog alterneaza viata si moartea, realului ii succeda fantasticul. Naratorului cimitirul ii pare o data "ca un preludiu de Rai",
drept care o secventa de toamna are unduiri muzicale de poem. "Lumina e astazi atat de frumoasa, incat vasta-i sonoritate torentiala taraste si cimitirul intr-un peisaj nou, care nu mai seamana cu realitatea. Tara mortilor capata consistenta abstracta a unei privelisti prin telescop…" - Constantin Ciopraga