„Imaginea pe care ne-o facem despre noi insine este mincinoasa, valoarea pe care o atribuim realizarilor noastre este discutabila, actele pe care ni le-a dictat constiinta au alt sens decat cel intentionat. Tot ceea ce facem, tot ceea ce stim sau credem este interpretabil, iar autointerpretarile sunt a priori eronate. Altfel spus, chiar daca ne inarmam cu chei care functioneaza, nu inseamna ca avem cu adevarat acces la ceea ce cautam. Incercam sa ne punem de acord viata cu principiile, actionam asa cum ne dicteaza constiinta si ne asumam raspunderea pentru actele noastre, dar ne aflam in sfera malentendu-ului. Ce fel de valabilitate sa concedem atunci unei biografii? Ar trebui mai curand sa spunem ca, in conditiile descrise de Cioran, biografia ramane fara obiect. Cum sa identifici contururile si coordonatele unei vieti, plecand de la premisa ca ea este istoria unui individ care nu stie ce face cand face ceva, nu stie ce vrea de fapt, cand vrea ceva, pe care nu-l poti intelege decat gresit, drept care vei produce niste pseudointerpretari, care vor fi prost intelese de destinatarii lor etc. etc.? Falimentul biografiei ca gen traditional tradeaza un impas mai adanc, si anume criza biograficului ca atare. Categoria insasi se afla in programul cioranian de demolari. Ce e de facut?“ (Ilina GREGORI)

In eseul sau despre Cioran, Ilina Gregori porneste de la o intrebare ce pare sa nu-i dea pace istoricului literaturii: „Cum e cu putinta biografia ca gen literar?“ In particular, ea exploreaza doua cai pe care le-ar putea urma orice biograf confruntat cu saracia deliberata a informatiilor despre propria viata oferite posteritatii de eseist. Cea dintai ar fi o alta lectura a potretelor pe care Cioran insusi le-a facut catorva personalitati ale veacului sau. Dintre toate, Ilina Gregori se opreste asupra celor dedicate lui Francis Scott Fitzgerald, Corneliu Zelea Codreanu si Samuel Beckett. Urmand sugestia cioraniana din titlul unuia dintre ele, ea citeste fiecare portret ca pe un „portret interior“, un portret care reuseste sa ne vorbeasca deopotriva despre personajul portrezizat si despre portretist. Cea de-a doua cale reprezinta o adancire intr-un singur episod semnificativ al vietii lui Cioran – vizita la Muzeul de Istorie Naturala din Paris intr-o zi de toamna –, relatat in cateva teste care trimit apoi, din aproape in aproape, catre alte texte, alcatuind o tulburatoare imagine adanc revelatoare despre „narator“. Doua raspunsuri provizorii pesemne, dar menite sa deschida o noua perspectiva in istoria literaturii.