Auburn Reed a pierdut tot ce avea mai de pret. Dar acum, in incercarea de a-si reface viata, stie exact ce are de facut si e pe deplin constienta ca nu-si poate permite nicio greseala. Cu toate acestea, nu se asteapta ca, atunci cand paseste intr-un atelier de arta din Dallas,in cautarea unui loc de munca, sa fie incredibil de atrasa de Owen Gentry, artistul misterios care detine atelierul. Auburn da frau liber sentimentelor sale, dar afla apoi ca Owen ascunde un secret teribil. Trecutul lui patat ameninta sa distruga tot ce Auburn iubeste mai mult si de aceea trebuie sa-I indeparteze pe Owen din viata ei. Pentru a salva dragostea lor, Owen trebuie sa-si marturiseasca secretul. Dar, in acest caz, marturia lui poate avea consecinte mult mai grave decat insasi fapta.

In stilul ei remarcabil si unic, Colleen Hoover ne poarta printr-o poveste emotionanta despre dragoste adevarata, familie si legaturi care nu pot fi nicicand destramate.
Fragment din romanul "Confess" de Colleen Hoover:

„Owen
Daca as avea din nou unsprezece ani, mi-as scutura Globul Magic 8 si l-as intreba lucruri prostesti, cum ar fi: „Oare Auburn Mason Reed ma place? Oare crede ca sunt dragut?"
E posibil sa fac presupuneri pe baza felului in care ma priveste acum, insa ma astept ca raspunsul sa fie: „Cu siguranta".
Continuam sa mergem, indepartandu-ne de bar, spre apartamentul ei si, tinand cont ca e la multe strazi distanta, pot sa ma gandesc la suficiente intrebari pe drum, ca sa ajung sa o cunosc. Singurul lucru pe care am vrut sa-l stiu de cand am vazut-o stand in fata atelierului este de ce s-a intors in Texas.
— Nu mi-ai spus niciodata de ce te-ai mutat in Texas.
Pare alarmata de comentariul meu, insa nu stiu de ce.
— Nu ti-am zis ca nu sunt de aici.
Zambesc ca sa-mi acopar greseala. Nu ar trebui sa stiu ca nu e din Texas, fiindca, din cate stie ea, nu cunosc nimic despre ea, in afara de ce mi-a spus in seara asta. Fac tot posibilul sa ascund ce imi trece prin cap, fiindca, daca ar fi sa-i explic totul acum, ar parea ca i-am tainuit ceva toata seara. Si chiar asa este, dar acum e prea tarziu sa mai recunosc.
— Nu a fost nevoie. Te-a dat de gol accentul.
Ma priveste precauta si imi dau seama ca nu imi va raspunde, asa ca ma gandesc la alta intrebare, insa urmatoarea este si mai fortata:
— Ai prieten?
Priveste repede intr-o parte si ma inteapa inima, fiindca pare vinovata. Presupun ca inseamna ca da, are, iar dansurile precum cel pe care tocmai l-am impartasit cu ea n-ar trebui sa se intample cu fete care au prieten.
— Nu.
Inima mea isi revine. Zambesc iar, pentru a o suta mia oara de cand am vazut-o la usa mea. Nu cred ca stie inca asta despre mine, dar eu zambesc foarte rar.
Astept sa ma intrebe si ea ceva, dar tace.
— Vrei sa ma intrebi daca am prietena?
— Nu, rade ea. S-a despartit de tine saptamana trecuta.
Ah, da. Am uitat ca am epuizat deja subiectul.
— Norocul meu.
— Asta nu-i prea frumos din partea ta, spune ea incruntandu-se. Sunt sigura ca a fost o decizie grea pentru ea.”