Una dintre experiențele decisive ale oricărui student care pleacă de acasă și ia contact cu un oraș nou este experiența cazării, instalării într-o altă locuință. Mai mult decât o tranziție domiciliară obișnuită, primele mutări în studenție fac parte din ritualul simbolic al întemeierii unei noi familiarități, pe coordonatele unui alt tip de viață: o viață autonomă, plină de posibilități. Momentul acela al primelor mutări vine destul de brutal peste tine: este un exil din zona de confort, o provocare de adaptare și o confirmare actuală și autentică a faptului că trăiești o altă perioadă a vieții, că ai devenit matur și independent. Iar când ajungi să te muți dintr-un oraș de provincie la București, întregul proces are un impact cu atât mai mare, cu cât obișnuințele domoale și cuminți (ascuțite și de o oarecare aroganță provincială) primesc o lovitură puternică într-un mediu competitiv, nerăbdător și nepăsător. În acest context, toate experiențele par mai memorabile, fie el plăcute și neplăcute, cu cât naivitatea și toleranța studentului proaspăt mutat se ciocnesc cu noutatea, bizareria sau chiar răutatea străinilor. Despre acest moment privilegiat, generator deopotrivă de nostalgii dulci-amare dar și de amintiri cu accente sinistre, ale începuturilor sărăcăcioase și disperate, înfruntate totuși cu un oarecare optimism, este vorba în noua poveste semnată de Iulian Bocai, publicată la Editura Polirom.

După ce, în romanul Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (câștigător al Premiului Observator Cultural pentru debut), Iulian Bocai ne făcea părtași la experiența inițiatică a unui băiat dintr-o Oltenie contemporană (dar de fapt eternă), în Constantin autorul propune cititorilor o altă explorare inițiatică, la momentul de răscruce al începuturilor studențești în capitală. Mihai, protagonistul romanului, plecat de acasă dintr-un oraș de provincie (oraș marcat de absența unui viitor și de tristeți transparente și subțiri ca o peliculă de bacterii) poposește în București (după călătorii cu trenul memorabile, printre piețărese cu găleți de telemea, guralive și răstite, navetiști cu jumătăți de bere la subraț), proaspăt admis la Studii Clasice. Obișnuit cu barocul sărăciei (cu aglomerările de obiecte și de mobile înjumătățite), fără prea mulți bani în buzunar, dar cu acea seninătate nestudiată, cu entuziasmul nesăbuit și naivitatea unei adolescențe neconsumate, Mihai se află într-un moment al căutărilor, personale, profesionale, dar în primul rând domiciliare. Înarmat cu cartele telefonice și cu anunțuri din ziare, studentul motivat își începe aventura chiar înainte debutului anului universitar. Doar că, așa cum urmează să afle, bucureștenii sunt capricioși și indiscreți (chestionând din prima, telefonic, arborele genealogic și originile viitorului chiriaș) sau sunt dispuși să închirieze orice: de la mansarde netencuite în spălătorii, la debarale nemobilate. Aproape descurajat de căutările problematice, Mihai se învoiește cu prima gazdă aparent acceptabilă: un bătrân tipicar, suspicios, cu ritualuri nocturne, care emană indispoziție și când e fericit și obișnuiește să bage spaima în toți, să-i supună micii sale dictaturi personale. După doar câteva luni, protagonistul decide să se mute și ajunge, mușcând momeala unui preț modic, la Moș Constantin și locuința sa dărăpănată de lângă Dealul Mitropoliei. O casă veche ca un corp în stare de descompunere, cu găuri în pereți, cu două băi ce au defecte complementare, un loc în care ușa nu se închide (pentru că întregul spațiu e apărat de sărăcia sa), un loc care, după un popas mai lung, te pune spontan pe gânduri cu privire la întreaga ta viață și la modul în care ea a fost călăuzită tocmai acolo.

Patronul acestei închipuiri domiciliare este o completare organică a întregului peisaj: Moș Constantin, un văduv invalid, cu un fiu a cărui existență pare incertă. Cu toate că trăiește singur, e neputincios fizic și are tot felul de obiceiuri bizare, completate de reprize alcoolice și de o nevoie animalică de a sta de vorbă, Moș Constantin este un sentimental, un om al gesturilor mari imprevizibile, un bătrân care ține minte tot ce faci pentru el, de care Mihai ajunge inevitabil să se simtă legat. Un loc atât de ciudat atrage, după cum e de așteptat chiriași la fel de ciudați: studenți cu apetit sexual crescut, țigănci amante aprige, ofițeri de poliție bețivi, menajere cu copii etc. Dintre toți, Mihai se va dovedi cel mai longeviv, cel pe care și Moș Constantin, în felul lui discret și bizar îl va îndrăgi nedeclarat, în cele din urmă. După începuturile timide, cu dormitul în gară cu portofelul în chiloți, cu ritualurile de depravare alături de diaspora provincială și cu cele mai neobișnuite soluții la provocările casnice în casa lui Constantin, Mihai ia câteva decizii pragmatice, schimbătoare de viață. Printre acestea, și inevitabila plecare de la Moș Constantin, nu inainte de a deveni un beneficiar al unui ultim gest de generozitate (rambursată, e adevărat) din partea bătrânului.

Scurta poveste semnată de Iulian Bocai este la fel de plină de farmec precum romanul său de debut. Cititorii vor redescoperi și aici simțul fin al observației, reușita de a închega și a da viață unui univers din cuvinte bine meșteșugite, de a livra o narațiune sensibilă și plină de farmec. Iulian Bocai are talentul de a-și distila ineditele experiențe biografice (am fost și eu printre privilegiații care au poposit în de acum nemuritoarea casă a Moșului, în perioada studenției) în esențe literare seducătoare pentru cititori. Nu în ultimul rând, Constantin este și o poveste-tribut adusă memoriei și experiențelor decisive ale unei vârste, în acest caz studenția. La acea vârstă te întâlnești, la fel ca mai târziu în viață, cu tot felul de personaje minore doar că, în contextul psiho-biografic buretos al momentului de tinerețe, acestea sunt absorbite mai intens și pliate mai fidel în amintiri. Iar mai târziu, tocmai acei minori ajung să capete proporții aproape epopeice sub reflectorul indulgent și sentimental al memoriei. Romanul lui Iulian Bocai este tocmai un asemenea reflector, atent dirijat, un prilej de inspirație pentru orice cititor, pentru a-și revizita propriile etape inițiatice.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro