Iata numai cateva din intrebarile pe care si le pot pune parintii si educatorii copiilor ce sufera de ticuri sau de sindromul Tourette, inainte de a afla ca "obiceiurile" lor poarta un nume.

    Clipitul, grimasele, lovitul cu picioarele, muscatul buzelor, balbaiala, rostirea unor cuvinte neacceptate social si multe altele sunt provocarile cu care se confrunta zilnic acesti copii si parintii lor. Pentru a incarca tabloul, acestora li se pot adauga ruminatii, neatentie, hiperactivitate sau scaderea stimei de sine.

    Ghidul pe care vi-l propunem descrie simptomele caracteristice si posibilele lor cauze, oferind apoi solutii practice, usor de pus in aplicare, pentru ca viata copiilor afectati si a familiilor lor sa poata urma un fagas cat mai lin. El se adreseaza, de asemenea, si specialistilor, carora le furnizeaza repere clare si tehnici de lucru eficiente in tratarea acestor copii.

    Dr. Uttom Chowdhury este medic psihiatru specializat in tratarea copiilor si adolescentilor cu tulburari comportamentale, profesor la Universitatea din Bedfordshire si consilier medical in Asociatia Regatului Unit pentru sindromul Tourette.

 

    „FURIA 

 

    Potrivit unor studii, copiii cu sindromul Tourette care au fost consultati in cadrul unor clinici de specialitate pot suferi de episoade recurente de furie exploziva (Budman et al., 2000; Wand et al., 1993). Adesea, tocmai aceste atacuri sunt cele mai ingrijoratoare pentru parinti. Conform cercetarilor, cei care sufera de sindromul Tourette fara trasaturi asociate de ADHD sau TOC este probabil sa nu manifeste episoade de furie.

    Multi parinti si profesori au observat copiii pierzandu-si complet controlul, aruncand lucruri, racnind, lovind si tipand. Este posibil ca un eveniment minor sa declanseze episodul. Acesta ar putea dura o perioada de timp considerabila.

    Cauza acestor episoade de furie nu este clar determinata, dar o explicatie ar putea fi utilizarea disperata a propriei energii de catre copil pentru a-si tine ticurile sub control, pana cand acesta se simte coplesit.

    Interventia imediata este necesara daca este pusa la indoiala siguranta copilului sau a celor din jur. Cea mai buna interventie consta in a-i permite copilului sa se linisteasca intr-un loc sigur. Este important ca acest loc sigur sa nu fie o camera mica si inchisa, acest lucru putand intensifica senzatia de restrictionare pe care o are copilul. 

 

    COMPORTAMENTUL OPOZANT 

 

    Comportamentul opozant se refera la un comportament sfidator persistent, incluzand certuri frecvente cu adultii, pierderea frecventa a cumpatului, enervarea deliberata a celor din jur, refuzul activ de a indeplini cerintele adultilor, tendinta de a se enerva cu usurinta, comportamentul rautacios si razbunator. Asocierea acestor simptome reprezinta tulburarea opozitionismului provocator, inregistrata in Manualul de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale (Asociatia Americana de Psihiatrie, 1994). Inca nu s-a ajuns la un consens intre clinicieni asupra unui aspect: unii clinicieni o considera o afectiune de sine statatoare, in timp ce altii considera ca reprezinta o colectie de simptome cu origini diferite.”