Creierul are o structura fixa” este o prejudecata seculara. Ne-o demonstreaza uluitoarea stiinta a neuroplasticitatii, care schimba complet felul in care privim creierul, natura umana si potentialul oamenilor.

    „In sfarsit, puterea gandirii pozitive capata credibilitate stiintifica. Cazurile prezentate in carte vor schimba cultura umana, modul de a invata al oamenilor si istoria.” - New York Times
    „O carte stralucita… Concluziile sunt monumentale.” - London Times
    Fragment din volumul "Creierul se transforma" de Norman Doidge:

    „A treia idee a lui Freud privind plasticitatea se refera la memorie. Ideea mostenita de Freud de la profesorii lui a fost ca evenimentele pe care le traim pot sa lase urme permanente in memoria noastra. Dar, atunci cand a inceput sa lucreze cu pacientii, a observat ca amintirile lor nu sunt scrise o data pentru totdeauna, nu sunt „gravate", nu raman de-a pururi neschimbate, ci pot fi alterate de evenimente ulterioare si pot fi „retranscrise". Freud a observat ca unele evenimente pot capata o alta semnificatie la unii pacienti, la ani de zile dupa ce s-au petrecut, cand pacientii isi vor fi alterat amintirile despre acele evenimente. Copiii care au fost molestati la varste foarte fragede, incapabili sa inteleaga ceea ce li s-a facut, nu au fost de fiecare data afectati la vremea agresiunii, iar amintirile lor initiale nu au fost intotdeauna negative. Dar, dupa ce s-au maturizat sexual, s-au uitat in urma la incident si i-au conferit o semnificatie cu totul noua, iar amintirea lor despre molestare s-a schimbat. In 1896, Freud a scris ca, din cand in cand, traiectoriile memoriei sunt supuse unei „rearanjari, in conformitate cu circumstantele proaspete — unei retranscrieri. Astfel, ceea ce este esentialmente nou in teoria mea e teza ca memoria este prezenta nu o data, ci de mai multe ori." Amintirile sunt permanent remodelate, „analoage in toate privintele cu procesul prin care o natiune isi construieste legendele despre istoria ei timpurie". Pentru a fi schimbate, spune Freud, amintirile trebuie sa fie constientizate si sa devina subiectul atentiei noastre constiente exclusive, dupa cum au aratat de atunci incoace neurologii. Din nefericire, dupa cum a fost si cazul domnului L., anumite amintiri traumatizante ale unor evenimente din copilaria timpurie nu sunt usor accesibile la nivelul constientului si deci nu se schimba.
    A patra idee neuroplastica a lui Freud ajuta la explicarea modului in care e posibil sa facem constiente amintirile traumatice inconstiente si sa le retranscriem. El a observat ca, in usoara stare de privare senzoriala creata de pozitia lui in afara campului vizual al pacientului si prin interventia lui doar cand dobandeste o revelatie privitoare la problemele pacientului, acesta din urma incepe sa se uite la el ca la un om important din trecutul sau, de obicei un parinte, in special in perioadele psihologice critice. Pacientii parca retraiau amintirile din trecut fara sa fie constienti de asta.
    Freud a numit acest fenomen inconstient „transferanta", pentru ca pacientii transferau scene si modalitati de perceptie din trecut in prezent. Ei le „retraiau", in loc sa si le „aminteasca”.”