Nu mi se pare ca Alexandre Dumas-fiul ar fi un prozator excelent. Înțeleg că a fost și dramaturg, și deși eu n-am citit prea mult teatru la viața mea și nu sunt o fină cunoscătoare a genului, mie îmi transpare din romanul acesta că e înclinat spre astfel de scriere. Felul cum sunt construite dialogul și narațiunea îmi sugerează, țipă chiar „piesă de teatru”. A fost prea telegrafic și n-am putut empatiza foarte bine cu personajele, nu le-am trăit emoțiile. Practic aproape că nu mi-a păsat.

Începutul are tentă eseistică, în care autorul pare că vrea cu tot dinadinsul să se justifice și să mă convingă de ceva anume. De altfel, pe parcursul textului au existat momente când mi s-a părut că divaghează mult și că ridică prostituția de lux la un cu totul alt nivel decât ceea ce este de fapt: prostituție. A devenit un fel de avocat (necerut de nimeni) al curtezanelor.

În ceea ce privește limbajul mi s-a părut inferior lui Dostoievski, la fel și lui Soulier, și dacă mă ține bine memoria, cred că și Guy de Maupassant a scris mult mai mișto în „Bel-ami”.

Nu mi-a plăcut procedeul cu naratorul-confident, mi s-a părut un fel de struțo-cămilă. Până a început Armand să-și povestească efectiv idila cu Marguerite m-am cam plictisit.

Practic, lui Armand îi pică cu troc o muiere cu care se culcă aproape tot Parisul și el numește asta dragoste. Ca să nu mai zic că e practic doar atracție fizică, nicidecum vreo interacțiune care să justifice îndrăgosteala. Mie îmi pare doar obsesie din partea lui Armand. Nici pentru Marguerite n-aș băga mâna în foc că îl iubește, în ciuda sacrificiului ei. Viața lor a pornit pe picior greșit și s-a terminat cum nu se poate mai urât, din cauza lipsei de comunicare și a unei schimbări tardive de comportament. Nu mi se pare dragoste ce au avut ei doi, doar o atracție fizică foarte puternică, concretizată prin întreținerea unei relații sexuale. N-aș vrea să fac comentariu pe text, altfel aș scrie un roman întreg despre fiecare decizie și replică de-a lor.

Replicile lui Prudence sunt singurele raționale și la obiect. Ea pare singurul personaj care vede realitatea întocmai.

O carte ok-iuță, dar nimic mai mult.

Mi-a placut romanul in primul si in primul rand pentru stilul scrierii. Intrucat sunt pasionata de memorii, de jurnale, de scrierile la persoana I, in care se relateaza simtirile, emotiile, parerile proprii ale scriitorului, care ma determina sa ma identific cu acesta ori cu alte personaje, cartea de fata bineinteles ca mi-a captat atentia cu primele randuri citite. La acestea adaug libertatea scrierii si sinceritatea cu care sunt relatate faptele. Desi vietile personajelor sunt imorale si parerea mea despre majoritatea faptelor din carte este una negativa, intrucat nu sunt de acord cu ceea ce faceau acestea (cu toate acestea, bineinteles ca din orice carte care relateaza ceva contrar principiilor noastre, putem invata ceva pozitiv; totul depinde de atitudinea cu care privesti lucrurile), pot sa spun ca m-a impresionat romanul, dar poate aceasta tot din cauza stilului scrierii, care ma da gata de fiecare data cand il intalnesc in carti. Interesul pentru evolutia destinelor personajelor iarasi a fost un factor care m-a determinat sa o citesc pana la capat cu nerabdare si emotie.

Dama cu camelii este una din cele mai sfâșietoare povești de dragoste.

Materialitatea sentimentelor manifestate pe hârtia care a plâns sub condeiul autorului mă duce cu gândul în depărtări adânci, la Divina Comedie a lui Dante, la destinul necârmuit care se joacă cu viețile a doi bieți îndrăgostiți.

“ În definitiv doar dragostea și creația fac viața vrednică de a fi trăită și totodata de a fi părăsită. N-am creat nimic, care să rămână generațiilor următoare, dar am avut dragostea. “

Fatal!

Deși se pare că Dumas-fiul a fost acuzat pentru această relație, cred ca iubirea dintre el și curtezană, dacă a fost fie și pe jumătate la fel de intensă cum este ilustrată în roman, nu este de condamnat. ... Iubitorilor de romane de dragoste, dar și celor aflați în căutarea unei lecturi profunde, le recomand, cu drag, acest roman.

Una dintre cele mai bune cărți citite. Este surprinsă intr-un mod clar viața pariziana a acelor vremuri. Povestea de dragoste este cu totul și cu totul una deosebita, purificată prin sacrificiu.

Am lăsat-o din mână doar atunci când am terminat-o, ,,semnul cărților interesante”, cum ar zice Mircea Cărtărescu! Marie Duplessis este un personaj feminin complex, un personaj care te acaparează încă din primele pagini, spunându-ți parcă: ,,Vino! Va fi o călătorie interesantă!”! Așa se și dovedește a fi! Stări, senzații, plenitudine de sentimente, de toate la un loc! DAMA CU CAMELII se numără printre marile romane de dragoste ale lumii, aportând și astăzi același miros de prospețime!

,,...eu fac parte dintre cei care cred că totul se găsește în puțin. Copilul e mic, dar închide în el omul; creierul e îngust, dar adăpostește gândirea; ochiul nu e decât un punct, dar îmbrățișează spațiul.''

Carte recomandata de biblioteca judeteana!

Un roman de dragoste s-au mai bine zis o poveste de iubire pe care o citești și o reciesti. Povestea care a stat la baza romanului este o iubire avedarata .

Este printre primele mele carti...o ador!