Tarile si natiunile sunt diferite. Asemanatoare si diferite. Romania intra si ea, fireste, in acest joc al asemanarilor si deosebirilor. Nu cumva este totusi si mai diferita? Cu alte cuvinte, nu se situeaza oare mai «excentric», sub tot felul de aspecte, in raport cu ceea ce ar fi o medie sau o relativa normalitate europeana? Modul extravagant in care s-a derulat psihodrama politica din vara anului 2012 a lasat impresia ca tara e defecta. Desigur, cei care privesc din afara sunt mai impresionati decat romanii, obisnuiti cat de cat cu ei insisi, dar pana si printre romani exasperarea creste. Ceva nu merge in Romania, si nu doar sus, in clasa politica, si nu doar de ieri, de alaltaieri. Sa fie un blestem? Nu, e doar o istorie. Dar poate ca inseamna acelasi lucru.

 

Prezentul este opera trecutului. Romania s-a facut intr-un anume fel: de aceea este asa cum este. Parcurgandu-i rapid istoria, am putut identifica o lunga serie de trasaturi specifice, mai mult sau mai putin indepartate de conditia europeana «medie», si prinse ele insele in combinatii contradictorii. Inlantuindu-se, toate aceste particularitati, prea multe particularitati, conduc la Romania de astazi. O tara care se incapataneaza sa fie altfel. Ceea ce inseamna uneori si reusite, nu doar neimpliniri si dereglari. Necazul este ca ceea ce nu merge intr-o societate ajunge sa strice si ceea ce merge. Nu e un merit sa mergi corect, e o deficienta sa mergi stramb. Ce poate fi mai ingrijorator decat faptul ca atat de multi tineri, tot mai multi, si printre cei mai promitatori, isi vad realizarea doar in afara Romaniei? Avem nevoie mai presus de toate de o privire critica si cat mai putin ingaduitoare: sa ajungem sa separam odata mediocritatea si impostura de valoare. In laturi!, exclama Titu Maiorescu, la 1886. E un demers care ar trebui actualizat. Va reusi Romania sa o faca? - Lucian BOIA