De ce este Romania astfel? Avatarurile exceptionalismului romanesc

De ce este Romania altfel? se intreba in 2013 Lucian Boia intr-un bine-cunoscut eseu care a stirnit o adevarata gilceava a intelectualilor. Astfel s-a nascut ideea volumului coordonat de Vintila Mihailescu, mai intii ca replica reflexiva la cartea lui Lucian Boia, dar care sa mearga mai departe de polemicile mai mult sau mai putin efemere. Rezultatul este ca, motivati de o reticenta principiala si strategica fata de fenomenul public al exceptionalismului romanesc, antropologi, sociologi, politologi, istorici, universitari si cercetatori incearca sa raspunda la intrebarea „De ce este Romania astfel?”.

Oscilam in continuare intre nostalgii dupa leaganul matern al neamului si megalomania dorintei de autodepasire. Se poate spune ca am fost – si am ramas – societatea confruntarii dintre fratii Grimm si Darwin: fie cea a asezarii protectoare in mitologizarea originii, fie cea a tentatiei riscante de a ne gasi locul in mitologizarea evolutiei; intre a fost odata ca niciodata si va fi odata ca niciodata – dar fara asumarea unui este. In ambele cazuri, Istoria noastra a ramas, la nivel discursiv, Poveste. - Vintila Mihailescu
Fragment din cartea "De ce este Romania astfel?" de Vintila Mihailescu

"Am citit cea mai recenta carte a lui Lucian Boia (De ce este Romania altfel?, Humanitas, 2012) si am ramas cu un sentiment de zadarnicie. Nu atat din cauza cartii in sine - care nu spune nimic nou - cat din cauza faptului ca problema e pusa gresit.
Cartea pleaca de la premisa ca Romania „e altfel" decat alte tari si se straduieste sa explice de ce, facand apel la istorie. Foarte multe exemple si explicatii sunt preluate din alte carti ale dlui Lucian Boia (cum arata chiar domnia sa intr-o nota finala) si reimpachetate pentru a da un raspuns sintetic la intrebarea din titlu. Numai ca raspunsul nu face decat sa prelungeasca discursul fatalist despre noi insine, ca si cum faptul ca Romania e „si mai diferita" fata de o „relativa normalitate europeana" ar fi un dat, o realitate ineluctabila: e fatal, domnule, n-ai ce-i face si asa va fi intotdeauna! E plin limbajul comun de tot felul de consideratiuni, clisee si stereotipii despre „cum e romanu'", multe dintre ele negative, depreciative, bascalioase, autoironice. E plina presa interbelica de eseuri si articole pe tema „specificului national": discutiile pe tema „romanismului" au constituit o buna parte din preocuparea unor generatii intregi de intelectuali. Nu e cazul sa reluam discutia de unde a ramas acum sapte decenii. Ar fi mai potrivit sa cautam explicatii si raspunsuri adaptate vremurilor noastre, cand nu doar Romania, ci si alte tari isi reconstruiesc identitatile, incercand sa le puna de acord cu fenomenul globalizarii, cu revolutia tehnologica ori cu alte provocari ale lumii de azi. Or, cartea dlui profesor Boia nu face decat o recapitulare a „neasezarilor" din istoria noastra pentru a ajunge, fatalist, la concluzia ca „Romania s-a facut intr-un anume fel: de aceea este asa cum este".
Numai ca, daca vrem sa ne comparam, azi, cu o „medie europeana", ar trebui sa lasam deoparte fatalismul si sa ne scoatem din cap prezumtia ca Romania e „exceptionala" pe negativ, ca e definitiv si irevocabil „altfel" si ca asta ii confera o unicitate iremediabil nasoala pe plan european. Depinde cu cine ne comparam, caci a sari brusc de la explicatii istorice la normalitatea europeana de azi nu ne ajuta cu nimic Si Suedia, de pilda, „s-a facut intr-un anume fel": la un moment dat (acum doar vreo suta si ceva de ani) era o tara extrem de saraca si prapadita ; si Polonia e „intr-un fel", a disparut de mai multe ori de pe harta, iar acum trece fluierand prin criza; si Italia e „altfel". „Nu va mai plangeti atata ca e rau in Romania" — imi spunea un prieten italian la inceputul anilor '90 —, „la Roma, dupa razboi, vedeai mai multi copii desculti pe strada decat la Bucuresti acum, am avut si noi alimente pe cartela, am trecut si noi printr-un regim totalitar, dar ne-am suflecat manecile si ne-am pus pe treaba.'". Am mai putea gasi si alte posibile comparatii, dar problema cu aceste priviri comparative „din avion" e ca pot fi oricand contrazise de alte exemple la fel de generale. Eventual, pot stimula alte replici fataliste (de exemplu: „Pai da, da' noi nu suntem suedezi, nici macar polonezi") si sfarsesc in aceeasi oala a melancoliei autoironice populare: „Frumoasa tara avem, pacat ca e locuita.".
Mi se pare ca, in ziua de azi, problema e pur si simplu pusa gresit, iar cartea dlui Boia pacatuieste prin faptul ca a pornit de la o concluzie gata trasa (ca Romania e fatalmente „altfel", un fel de oaie neagra a „lumii civilizate") si s-a straduit s-o ilustreze cu exemple din istorie sau din prezent, amestecand fapte si evenimente din trecut cu plagiatul lui Victor Ponta si cu „prezidentialismul" lui Traian Basescu. Nu spun ca anumite particularitati descrise de dl Boia (sau de altii) n-ar fi valabile. Dar deocamdata peisajul public romanesc e dominat — in primul rand, din cauza excesului de vorbarie televizata si din cauza trancanelii enorme a politicienilor — de un discurs plin de lamentatii si de generalizari superficiale, care tot predica zilnic cum ca romanii ar fi asa si pe dincolo, de cele mai multe ori fara argumente concrete ori fapte verificabile, doar pe baza de impresii sau recurgand la vreun citat scos din context de prin scrierile vreunui autor clasic („C-asa-i romanu', dom'le, dupa cum spunea si marele X..."). Discursul autonegativist e la putere, auto-desconsiderarea face furori, din orice fleac se ajunge iute la exclamatii definitive („Mi-e rusine ca sunt roman!"). Ne „facem" din vorbe. Ne lipseste cultura argumentelor bazate pe fapte si, de dragul speculatiilor despre „specificul national", dam cu tifla realitatii. De pilda, faptul ca, in numai 20 de ani, am ajuns (chiar si asa, carpiti in coate cum suntem) unde cu gandul nu gandeam in 1989 — adica in Uniunea Europeana si in NATO — se pierde in neantul vorbelor de claca. Romanii reali care isi vad de treaba zilnic, care construiesc patratelul lor de viata si imping lumea inainte sunt total absenti din peisaj, „inghititi" in discursul plin de generalizari despre „cum e romanu' ". "