Carte disponibila, dar fara autograful autorului!

Parintele profesor dr. Constantin Necula este deja un "fenomen" in Romania. Unul dintre cei mai populari si indragiti preoti misionari pe care i-am avut in anii de dupa comunism. Un stralucit duhovnic al generatiei tinere. Sutele de conferinte pe care le-a sustinut in toate orasele mari ale tarii au hipnotizat, pur si simplu, salile arhipline. Aparitia sa in public e mereu un eveniment. Cuvantul lui a schimbat mii de vieti. Vocatia-i e alta decat cea a preotilor cu care suntem obisnuiti. Un parinte care "a iesit in strada", in viata de zi cu zi, straduindu-se cu toata fiinta lui sa faca ceva, sa incerce sa schimbe, cu adevarat, lumea. Prezent mereu intre tineri, in scoli si licee, intre "baietii de cartier", veghind zile si nopti in spitale la capataiul copiilor bolnavi ori al muribunzilor, implicat intr-o multime de actiuni sociale, insufletit mereu de credinta ca ortodoxia "e pentru oameni vii", si nu doar o culegere rigida de dogme si interdictii batute in cuie.
"Prezent" si activ in fiece clipa, este plin de viata, orator savuros si "patimas intru Hristos", oriunde ar fi:
- la catedra de catehetica-omiletica a facultatii sibiene de teologie, purtand dialoguri inflacarate cu studentii sai;
- alaturi de Mitropolitul Ardealului, Laurentiu Streza - al carui consilier si prieten apropiat este;
- pornind entuziast prin lumea larga, in calatorii misionare, din Chile pana in Africa, America sau Canada, prin intreaga Europa si prin toate locurile sfinte ale lumii.
Intr-adevar, vazandu-l eu insumi la Sibiu, la el acasa, aflandu-ma in preajma lui aproape o zi intreaga, mi-am dat seama ca intocmai asa este: un vesnic neobosit. Simpla lui apropiere te tonifica, te revigoreaza. Privindu-l, nici nu-ti inchipui cum a putut acest parinte vesel, relaxat, aparent fara absolut nici o grija, sa realizeze atat de multe in cei doar 39 de ani pe care-i are acum. Un erudit. 42 de carti - patruzeci si doua! - "mai multe de cati ani am trait", dupa cum ii place sa glumeasca. Lucrari serioase de teologie, insa purtand titluri neobisnuite pentru rigorile profesorale clasice: "Indumnezeirea maidanului", "Provocarile strazii", "Sa ne rugam 8 zile cu parintele Arsenie Boca", "Impreuna spre intaia spovedanie", "Iubesc, Doamne, ajuta neiubirii mele", "De ce esti trist, popor al Invierii?". Traduceri si studii in strainatate (franceza, italiana, germana), nenumarate articole in prestigioase reviste romanesti si internationale, studii serioase de specializare la Padova si Versailles, cursuri de specializare in psihologie generala, in probleme legate de maltratatea copiilor, dependenta de alcool si drog (presedintele Asociatiei Crucea Albastra din Romania) si multe, multe altele. In toate acestea e implicat activ, zi de zi, cu tot sufletul. Nu doar cu numele ori cu vreo functie onorifica, asa cum se obisnuieste pe la noi. Refuza sa faca lucrurile cu jumatati de masura. Daca ar face-o, mai bine ar renunta. Si totusi, cand il vezi, ai senzatia ca mereu "are tot timpul din lume". Sa vorbeasca pe indelete cu copiii de pe strazile orasului, sa-i ia in brate si sa-i sarute, sa se apropie de batrani si sa-i intrebe sincer care mai sunt necazurile lor, sa iasa la plimbari impreuna cu sotia sa adorata, sa mearga imbracat in reverenda, impreuna cu copiii lui, in tribune, la meciuri de handbal, fotbal sau baschet. Pentru orice lucru firesc si marunt, parintele Necula are mereu "tot timpul". "Caut sa rascumpar vremea pe care am primit-o in dar de la Dumnezeu", zice uneori, cand il intrebi despre asta. L-am vazut slujind numai o singura data, in Catedrala Mitropolitana din Sibiu, cantand cu glas de inger, intr-o seara de iarna, dintr-un oras luminat feeric, cu felinare galbui, la sfarsitul unei privegheri tarzii, de vecernie. Liniste. Tacerea aceea tihnita, odihnitoare, de dinaintea ultimei predici. Sute de oameni incremeniti inaintea lui, ca niste statui pioase. Preotul Constantin Necula devenise, parca, alt om. Asa, invesmantat in mantia sa albastra-argintie, parea transfigurat, coborat din alta lume. S-a uitat cateva clipe la toti, cu luare aminte. M-a zarit si pe mine, undeva, departe, langa usa bisericii, privindu-l stingher si emotionat. A zambit putin, ridicandu-si ochii spre boltile nesfarsite ale bisericii. Apoi a inceput usor, pentru noi toti, sa vorbeasca...