Copiii au nevoie de povesti ca sa stie ce se intampla nu numai in povesti, ci si in lumea jucariilor de tot felul, in lumea gazelor si animalelor. Morala spusa cu intelepciune de autoarea volumului sau pur si simplu inteleasa de copiii isteti imbogateste experienta din frumoasele zile ale copilariei. Ilustratiile poznase aduc un plus de interes adresat privirilor avide de cunostinte noi si ii imprietenesc pe micii cititori cu Pestisorul auriu cu Fluturasul aripi de nea si albinuta harnicuta, cu Cocosul, gaina, catelul si pisica, cu Vladut si Veronica, cu Pisicutul Gabrielei, cu Maia din povestile cu acelasi titlu, si cu inca multe alte personaje.
Doamna educatoare, dedicata profesiei si copiilor, reda in dialoguri hazlii viata de zi cu zi a viitorilor mici scolari.
Dragi cititori, imprieteniti-va cu tovarasii vostri de joaca, cu vietatile din jurul vostru, cu jucariile si povestile care va infrumuseteaza si va imbogatesc copilaria!
Fragment din carte:

"Cuvinte magice
Imediat dupa primele ore ale diminetii, cand soarele incalzeste cu raze caldute, te lasi indemnat la joaca, alaturi de prieteni dragi, daca ii mai ai... garantat, ai o zi reusita.
Marius nu mai avea prieten si tristetea il coplesea, fara sa aiba curajul de a spune ce are pe suflet.
Era derutat, parca tot astepta sa se intample ceva, privea intr-un punct fix, pleoapele-i picau, de parcal asteptau pe Mos Ene, nicidecum o joaca zdravana... nici el nu stia ce asteapta.
Parintii erau plecati la serviciile lor, iar el, langa bunica, picotea cu capul plecat, bratele-i cadeau alene pe langa corp, parca abandonate. Urmarea absent cum bunica spargea nuci pentru umplutura la cozonacii ce urmau sa stranga toata familia in jurul lor. Cel mai pofticios era tatal lui Mariusica, adora cozonacii facuti de bunica, cu mult miez de nuca si multa cacao. Daca mai erau si calzi, bunica trebuia sa-l tina departe de cozonacii apetisanti.
Cu ciocanul, bunica lovea nucile, una cate una, din cosul din nuiele de alaturi. Nu toate i se supuneau, unele scapau de sub loviturile ciocanului si se ascundeau pe unde nici nu gandeai, parca erau niste ghiulele. Foarte distractiv, daca aveai buna dispozitie, dar cum Mariusica nu avea, ii era indiferent. Cele mai multe se despicau frumos, in doua copaite. In unele din ele miezul ramanea incapatanat in cupa de lemn tare, iar din altele, sarea pe suprafata mesei, doar sa il culegi si sa te bucuri de gustul lui dulce, de aluna. Dar numai daca reusesti sa il culegi de pe masa inaintea bunicii, caci era destul de vigilenta in a-i strange cu repeziciune. Nu stia ca nepotul ei nu reprezenta un pericol pentru miejii descopciati din lacasul lor, asa cum facuse in alte dati. "