scoala nu mai stie sa vindece inimi ranite si aceasta este o durere pe care o impartasim vrand-nevrand toti. Poate multi se justifica spunand ca nu sunt ei protagonistii actului educativ falimentar, dar eu sunt de parere ca educatia copiilor ar trebui sa preocupe aproape in aceeasi masura si pe soferul de tir, si pe medic, si pe profesor. scoala e un patrimoniu comun. Lipsa de interes a copilului pentru ceea ce ofera in momentul actual scoala este un simptom care indica faptul ca noi nu suntem capabili sa oferim o scoala acestui copil. Revolta copilului este fireasca, chiar daca cei mai multi o trec cu vederea sau o reprima printr-o abordare agresiva. Total gresit! Eu nu pot decat sa le multumesc acelor copii a caror impertinenta imi arata ca scoala pe care o predau eu nu e scoala pe care o asteapta ei. Unde gresim? Sa fim atenti la copii, la bucuriile sau nemultumirile lor, fiindca de aici incepe scoala, si sa nu uitam ca vina nu e a lor, ci a noastra, a celor care am ajuns sa "educam" prin tipete si amenintari, starnind in sufletele lor repulsie si adanca neincredere fata de valorile educative pe care le luam drept argumente incontestabile ale pedagogiei, dar care sunt mai degraba alibi-ul perfect pentru neputinta noastra de a educa. Asadar, cand vom renunta la aroganta si batosenia cu care intampinam azi durerile acestor copii, atunci vom castiga inimile lor.