un inventar al ideilor false despre autorul cartii "Discurs asupra metodei", cu detaliile necesare si cu o incercare de apologie.

In gandirea contemporana, detractorii de tot felul par a intregi un consens in exigenta renuntarii la mostenirea carteziana. Renascuta din constiinta bunului simt, constiinta rationala care parea un bun castigat si o referinta statornica, risca din plin rolul unei referinte negative. Textura simbolic-narativa a vietii suporta greu suveranitatea solara a unui concept si reversul ei metodic, deductivismul. Cogito a murit, filosofia republicii se rastalmaceste in republica filosofiei, iar Descartes nu este decat un platonic ratacit in modernitate. Iata ceea ce autorul cartii de fata doreste sa preintampine, redescoperindu-l cu nesat pe ganditorul care nici macar nu ceruse un punct de sprijin arhimedic, ci doar cautase unul de plecare intr-o procesiune teoretica.

Gandesc, deci exist nu este intocmai rationamentul lui Descartes, ci, mai curand, formula prin care filosoful desemneaza ori rezuma acest rationament, in momentul in care doreste sa reflecteze asupra-i: „Gandesc, deci exist este aproape un nume propriu, numele unei gandiri, al unui demers intelectual”, acestea sunt cuvintele prin care Denis Kambouchner surprinde si convinge, asa cum de la orice autor respectabil ne-am astepta, inca din prima treime a cartii sale. Pentru morala cogitativa, cartezianismul trebuie inteles, intai de toate, ca pilda de determinare, pentru care indoiala si provizoratul nu sunt decat strategii cu valoare persuasiva. - Cristina SAVOIU