Esti Faust si ai totul de cerut – de aici incepe povestea lui Daniel Dragan. Putere, cunoastere, bogatie si placere – iata cele mai dezirabile bunuri –, toate oferindu-se absolut gratuit, caci acest Mefisto nu vrea nimic in schimb, nici chiar umbra pe care i-o ceruse lui Peter Schlemihl –, cu atat mai putin sufletul.

 

Dar nu poti incheia „afaceri durabile” cu oameni care nu vor nimic concludent… Transpus in context romanesc, pactul de provenienta nordica isi pierde relevanta, iar statutul tragic se deplaseaza de la personajul uman la Celalalt – non-uman –, care are totul de oferit, dar care devine patetic si de prisos in conditiile in care nu i se da si un partener pe masura, unul cu competente faustice. Raportul bizar, neprevizibil, se incheie, astfel, printr-un balci intr-o biserica goala. Faust-ul romanesc este un anti-Faust – pare sa fie miza acestei scrieri conduse cu eleganta, cu inteligenta si (auto)ironie, despre o mentalitate atat de cazuta in inertia materiei brute (exemplar semnificata de maldarul de limuzine de lux putrezind inutile pe strazi), o mentalitate atat de pravalita deja in neant, in vacuum spiritual, incat nu mai are nevoie de diavol ca s-o prabuseasca. - Mona Mamulea