Lucrarea de fata trateaza raportul dintre dreptul pozitiv (ca suma a normelor juridice edictate de catre Stat) si Dreptul subiectiv (ca putere libertate sau prerogativa nascuta anterior si independent de norma juridica sau dimpotriva recunoscuta prin norma juridica). Astfel conceptul de drept subiectiv a pendulat de la pozitii negatorii ale existentei sale (Leon Duguit Hans Kelsen) si pana la adulare (jusnaturalismul clasic si teoria moderna a drepturilor omului).Conceptul de drept subiectiv este analizat atat din perspectiva istorica a nasterii sale in constiinta juridica cat si prin prisma fundamentului si a structurii sale a izvoarelor sau a modului de exercitare de catre titularii sai. Teoriile ce isi propun negarea realitatii dreptului subiectiv sfarsesc in opinia autorului prin a construi si a intemeia conceptul de drept subiectiv si a arata necesitatea sa pentru orice sistem de drept.In opinia autorului Dreptul subiectiv deriva din dreptul natural exista si se manifesta in afara dreptului pozitiv; coexista in cadrul sistemului dreptului pozitiv creat si sanctionat de catre Stat. A concepe Dreptul subiectiv doar in sfera inchisa a normei juridice a dreptului pozitiv inseamna a opri evolutia spiritului si a dezvoltarii materiale a societatii care ar adopta aceasta conceptie. Dreptul subiectiv dinafara dreptului pozitiv fundamenteaza dreptul la revolta dreptul la opunere contra abuzului ori limitarilor ne-necesare aduse libertatii. A nega aceasta idee ar insemna a nega orice legitimare a oricarei revolutii de la Revolutia franceza din 1789 la Revolutia romana din 1989!