O noua psihologie a iubirii, a valorilor traditionale si a cresterii spirituale.

Cartea lui M. Scott Peck, medic psihiatru cu o indelungata experienta in psihoterapie, vorbeste despre lucruri fundamentale legate de evolutia umanitatii actuale: gandire, constiinta (sau stare de constienta), cunoastere si evolutie spirituala, alegeri facute in viata personala sau intr-un cadru organizat (institutie, societate), dar si despre „stiinta“ lui Dumnezeu. Om de stiinta el insusi, autorul cauta, in aceasta carte, sa inteleaga misterele Creatiei, fiinta umana ca parte a acesteia, calea spre credinta si spre pastrarea ei.
Caracterul rational al cartii — convingerea implicita a autorului ca omului ii sunt necesare intr-un anumit stadiu „dovezile“ — nu stirbeste cu nimic transcendenta subiectului acestei lucrari: cautarea lui Dumnezeu in toate manifestarile constiintei umane, pornind de la gandire si ajungand la etapele evolutiei spirituale care stau in fata omului, aflat astazi in epoca ratiunii. Speranta lui M. Scott Peck, asa cum reiese din aceasta carte, este ca urmatoarea epoca sa fie una a integrarii, care sa cuprinda adevarul decantat din eforturile de cunoastere de pana acum, dar si cai noi de perceptie superioara, izvorate din apartenenta omului la o lume divina.

Morgan Scott Peck (1936–2005) a fost un cunoscut si apreciat psihiatru si autor american.
A absolvit Friends Seminary in 1954, Harvard in 1958 si a obtinut titlul de doctor in medicina in 1963, la Case Western Reserve University. De-a lungul carierei sale de psihiatru, a ocupat diverse functii administrative guvernamentale. A fost director medical la New Milford Hospital Mental Clinic si a practicat psihiatria in cadrul unui cabinet particular din New Milford, Connecticut.
Lucrarile lui Peck reprezinta o sinteza a experientei acumulate din practica psihiatrica si a unei puternice si distincte perspective religioase. Una dintre convingerile sale este ca oamenii in care salasluieste raul isi ataca semenii in loc sa se confrunte cu propriile lor esecuri. Parerile sale religioase au fost criticate de anumiti fundamentalisti crestini (de exemplu, Debbie Dewart).
Fragment din carte:

"Nevrozele si tulburarile de personalitate
Multi oameni care merg la psihiatru sufera de ceea ce se numeste fie o nevroza, fie o tulburare de personalitate. Spus in cele mai simple cuvinte, aceste doua stari reprezinta tulburari ale responsabilitatii si de asemenea reprezinta stiluri opuse de raportare la lume si la problemele ei. Nevroticul isi asuma prea multe responsabilitati, persoanele cu tulburari de personalitate, nu indeajuns de multe. Cand nevroticii sunt in conflict cu lumea, presupun in mod automat ca ei sunt de vina. Cele doua persoane descrise anterior aveau tulburari de personalitate: sergentul simtea ca pentru betia lui era de vina orasul Okinawa si nu el, si nici femeia nu se vedea pe sine jucand vreun rol in propria-i izolare. O femeie nevrotica, pe de alta parte, suferind de asemenea de singuratate si izolare in orasul Okinawa, s-a plans astfel: „Mergeam cu masina la Clubul sotiilor de ofiteri pentru a-mi cauta prieteni, dar acolo nu ma simteam in largul meu. M-am gandit ca celelalte sotii nu ma plac. Trebuie sa fie ceva in neregula cu mine. Ar trebui sa fiu capabila sa-mi fac prieteni mult mai usor. S-ar cuveni sa fiu mai prietenoasa. Vreau sa stiu ce e cu mine, de ce sunt atat de nepopulara." Aceasta femeie isi asuma intreaga responsabilitate pentru singuratatea ei, simtind ca doar ea este de vina. In cursul terapiei, a descoperit ca este o persoana neobisnuit de inteligenta si de ambitioasa si ca devenea cu usurinta nefericita alaturi de celelalte sotii de sergenti, ca si alaturi de sotul ei, pentru ca era considerabil mai inteligenta si mai ambitioasa decat toti ceilalti. A putut astfel sa-si dea seama ca singuratatea si, prin urmare, problemele ei nu se datorau in mod necesar unei greseli sau unui defect personal. In cele din urma, a divortat, a absolvit o facultate in timp ce-si crestea copiii, a devenit redactor la o revista si s-a casatorit cu un editor de succes.
Chiar si tiparele de vorbire ale nevroticilor si ale persoanelor cu tulburari de personalitate sunt diferite. Discursul unui nevrotic se remarca prin expresii precum: „S-ar cuveni sa...” „Ar trebui ..." si „N-ar trebui...", indicand ca imaginea de sine a individului reprezinta o persoana inferioara, care totdeauna da gres, totdeauna face alegeri gresite. Discursul unei persoane cu tulburare de personalitate se bazeaza mult pe expresii precum: „Nu pot...", „Nu as putea...", „E nevoie sa..." si „A fost necesar sa...” demonstrand imaginea de sine a unei fiinte care nu are putere de decizie, al carei comportament este in intregime condus de forte exterioare aflate cu totul in afara controlului sau. Asa cum se poate imagina, comparativ cu persoanele cu tulburari de personalitate, cu nevroticii se poate lucra mai usor prin psihoterapii, pentru ca ei isi asuma responsabilitatea pentru dificultatile pe care le au si-si dau seama, astfel, ca au probleme. Cu cei cu tulburari de personalitate este mult mai dificil, daca nu imposibil de lucrat, pentru ca nu se vad pe ei insisi ca sursa a propriilor probleme; ei cred ca lumea are nevoie sa fie schimbata si nu ei insisi si esueaza astfel in a recunoaste ca e necesar sa se analizeze pe sine."