Originalitatea lui Adolfo Bioy Casares — „cel mai pur dintre prozatorii fantastici din Argentina si, poate, din America“ (Luis Alberto Sanchez) — izvoraste din arta inconfundabila de a structura, intr-un demers narativ unitar, de un echilibru desavarsit, cele doua coordonate esentiale ale creatiei sale: cea fantastica si cea omeneasca, proiectand in oglinzi infinite fascinantul joc de lumini si umbre ale incidentei irealului in cotidian.

„Fantasticul este una dintre marile chei ale literaturii mele“, marturiseste scriitorul, convins ca „realitatea poate fi fantastica in orice clipa... fiindca uneori viata ne ofera o viziune momentana a ceva ce altereaza ordinea realului“. Imbinand subtil elemente ale literaturii de sorginte fantastica — misterul, straniul, ambiguitatea, indeterminarea, suspansul, atractia exercitata de zona absconsa, intunecata a existentei — cu dezvaluirea dimensiunii launtrice a fiintei umane aflate aproape intotdeauna sub semnul atotstapanitor al sentimentului iubirii, povestirile adunate in volum reflecta, in varii ipostaze, tema efemeritatii persoanei, simtita ca o incertitudine ce ne determina sa nu putem avea siguranta identitatii celeilalte fiinte, intrucat cunoasterea umana este imperfecta.

Farmecul lor provine tocmai din naturaletea cu care Bioy Casares transforma fantasticul de esenta metafizica intr-un spectacol coerent, credibil si, mai cu seama, profund omenesc.

Tudora sandru-Mehedinti