Viorica Cortez inseamna sinceritate, generozitate, pasiune, daruire – altminteri nu poti fi CARMEN sau LA CORTEZ ani si ani –, disponibilitate, deschidere spre nou si firesc. Una dintre cele mai frumoase locuiri ale propriei persoane. Un personaj care isi calatoreste faptura in mod regal, care umbla inauntrul ei cu naturalete princiara. Cat despre Marius Constantinescu, m-am intrebat intotdeauna de unde apare acest Puck shakespearian, care trepideaza la orice idee de frumusete. In aceasta carte, Marius ne da inca o lectie de trait existenta frumos, armonios, cu toate simturile la panda. Stie sa auda, stie sa vada, stie sa pipaie, stie sa inspire miresme alese, stie sa asculte fermecat. - Dan C. Mihailescu

Vizuala, alerta si complet contemporana ca stil si scriitura, Cortez va poarta in culisele celor mai importante teatre de opera ale lumii, de la Metropolitan la Scala sau Arena din Verona, din viile Iasiului in palate pariziene, la brat cu Placido Domingo si Montserrat Caballe, intr-un parcurs profesional si personal intins, parca, pe mai multe vieti. Deopotriva marturie, interviu si reportaj, Cortez isi propune sa fie prima biografie de artist din Romania conceputa la standardul celor mai noi tendinte internationale, departe de tropii si exagerarile livresti prea des intalnite in acest tip de proiect editorial. Printre guest contributors ii gasim pe Marina Krilovici, Placido Domingo, Eugenia Moldoveanu, Pier Luigi Pizzi, Grace Bumbry, Jorge Lavelli, Raina Kabaivanska, Petrica Ionescu, Ileana Cotrubas, Giorgio Gualerzi... Volumul este intregit de un corpus fotografic impresionant.
Fragment din ebook:

Candva, in primavara lui 1990. Imprimeul cauciu cat al tricoului fasaie placut la atingere. Il port pentru prima data, desi il am inca din ianuarie. Mi l-a adus mama de la Viena si nu am considerat ca e vreo ocazie atat de speciala sa il port. In opinia mea, tricoul bleu cu impri meu cauciucat, cu steagul Americii si niste inscri suri dia gonale, e cel mai bun lucru pe care il am. Ma repre zinta. Azi insa merita. Avem musafiri la masa. Viorica Cortez, sotul ei, Adolf Armbruster (Dolfi), si Nicolae Herlea.  In casa noastra, de cand ma stiu, au tot fost oameni la masa. Mai ales cantareti de opera. Nasul meu de botez si poate cel mai apropiat prieten al familiei mele a fost – nu multa lume stie asta – Ludovic Spiess. Am crescut, literalmente vorbind, in Opera. Fie in culisele si in salile de repetitie ale institutiei de pe Splai, fie pe platourile de filmare ale Televiziunii Romane, unde se filma tot opera. Am plans in gura mare cand, pe la trei ani, l-au „omorat“ pe tata in  Paiate de Leoncavallo. Atat de tare am plans, ca biata mama nu mai stia pe unde sa ma scoata afara din loja artistilor. M-am dus cu lacrimile innodandu-mi-se in barba in cabina tatei (o impartea cu regretatul Ion Stoian), ca sa-l intreb „de ce l-au omorat?“