Evolutia Europei intre 1895 si 1941, intr-una din cele mai importante carti-document ale epocii noastre

"Lumea de ieri" este Viena si Europa de dinaintea Primului Razboi Mondial: o lume sigura, stabila si armonioasa, unde libertatea de spirit domnea nestirbita. Lumea in care s-a nascut si a inceput sa scrie, cunoscand celebritatea, Stefan Zweig, in care el a calatorit, s-a indragostit de cultura franceza, a legat mari prietenii intelectuale. Odata cu catastrofa din 1914, lumea aceasta dispare treptat: tronurile se prabusesc, ideile se tulbura, o intreaga civilizatie incepe sa se scufunde, pentru ca, odata cu venirea lui Hitler la putere, sa fie inghitita de barbaria nazista. Presarata cu intamplari pitoresti si povesti dramatice, populata de personaje celebre ale timpului - Hugo von Hofmannsthal, Rilke, Emile Verhaeren, Romain Rolland, Rodin, Richard Strauss, Tolstoi, Gorki, Benedetto Croce, Bernard Shaw, H.G. Wells, Freud etc. -, plina de farmec si culoare, cartea lui Zweig exprima totodata sensul unei vieti, semnificatia unei misiuni de scriitor, a unui ideal intelectual. Un ideal care, cel putin pentru autor - acesta s-a sinucis in 1942, la scurta vreme dupa ce si-a incheiat cartea -, a devenit absurd in lumea cea noua, in lumea de azi.

Cand incerc sa gasesc o caracterizare succinta pentru anii dinaintea Primului Razboi Mondial, ani in care am devenit matur, mi se pare ca formula cea mai pregnanta ce li se poate aplica este aceea de varsta de aur a statorniciei. In aproape milenara noastra monarhie austriaca, totul parea sa se sprijine pe temelii de granit, statul insusi fiind chezasia suprema a acestei trainicii. [...] Fiecare stia ce are si ce i se cuvine, ce este permis si ce nu. Toate isi aveau o norma, o masura si o pondere precisa. [...] Se traia bine, se traia usor si fara griji in acea Viena de altadata. [...] Ura care contrapune o tara altei tari, un popor altui popor, un grup altui grup inca nu tasnea zilnic din gazete, nu dezbina oamenii si natiunile; acel instinct de turma si de gloata inca nu devenise atat de monstruos cum e in viata publica de azi; libertatea de miscare a individului trecea drept o conditie fireasca a existentei, lucru ce abia se mai poate concepe astazi; toleranta nu era dispretuita cum e astazi, ca un semn de slabiciune si lipsa de fermitate, ci se afla la loc de cinste ca o forta etica. - Stefan ZWEIG