Reflectia metaliterara este o caracteristica majora a operei lui J.M. Coetzee, iar romanul de fata o ilustreaza stralucit. Aparut in anul in care scriitorului i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatura, Elizabeth Costello exploreaza, intr-un mod provocator si ludic, puterea si Iimitele fictiunii in fata singuratatii si mortii.

Elizabeth Costello, o prozatoare australiana in varsta, isi datoreaza celebritatea unui roman pe care l-a publicat in urma cu douazeci si cinci de ani. Acum, ea strabate lumea pentru a conferentia - la universitati de elita sau chiar pe un vas de croaziera si, in ciuda oboselii, trebuie sa tina spectacolul. Structurat in opt prelegeri si un post-scriptum, romanul reveleaza povestea vietii unei femei in ipostaza de mama, sora, iubita si scriitoare. Dar este totodata o meditatie rascolitoare asupra relatiei dintre autor si spatiile sale imaginare. In Elizabeth Costello, Coetzee arunca in aer granita dintre fictiune si nonfictiune, demonstrand preocuparea constanta pentru problemele morale si estetice.

Asemenea lui Kafka, Coetzee ofera o viziune a ceva nou dincolo de cursul legii misterioase a universului, surprinzand umanul in incercarile lui de a capta animalul muribund din noi. - Boston Globe

O poveste picaresca, incrancenata, biciuitoare, poate uneori prea intelectuala, dar plina de spirit, calatoria pelerinului spre autocunoastere si spre credinta. - New York Times Book Review

Elizabeth Costello este un roman de idei, o extraordinara reusita a lui Coetzee, care il va urmari multa vreme pe cititor dupa incheierea lecturii. - Publishers Weekly

Elizabeth Costello are cu adevarat forta narativa. E un roman care-i ofera cititorului placerea de a urmari cum o femeie fascinanta se lupta cu chestiuni intelectuale ca si cum ar fi probleme de viata si moarte, pentru ca in final sa descopere ca asa si este. - Booklist
Fragment din volumul "Elizabeth Costello" de J.M. Coetzee:

"Nu si-a mai vazut sora de doisprezece ani, de la funeraliile mamei lor, intr-o zi ploioasa, in Melbourne. Sora aceea, careia ea inca ii spune in minte Blanche, dar al carei nume public este de atat de multa vreme Sora Bridget, incat cu siguranta in sinea ei considera ca asa se numeste, Bridget, s-a mutat – pentru totdeauna, din cate se pare – in Africa, urmandu-si vocatia. Formata ca specialista in filologie clasica, reformata ca medic misionar, a ajuns sa administreze un spital destul de important in zona rurala a provinciei Zululand. De cand SIDA face ravagii in regiune, ea a concentrat energiile Spitalului Blessed Mary on the Hill, Marianhill, tot mai mult pe suferinta copiilor nascuti gata infectati. In urma cu doi ani, Blanche a scris o carte, A trai pentru speranta, despre munca la Marianhill. Cartea a avut un succes neasteptat. Blanche a facut un turneu de lecturi in Canada si Statele Unite, vorbind despre munca Ordinului, strangand bani; s-a scris despre ea in Newsweek. Prin urmare, dupa ce a renuntat la cariera academica pentru o viata de truda nestiuta, Blanche devine brusc faimoasa, acum destul de faimoasa ca sa i se acorde un titlu onorific de catre o universitate din tara ei de adoptie.
Pentru acest titlu, pentru ceremonia acordarii lui, Elizabeth, sora mai mica a lui Blanche, a venit intr-o tara pe care nu o cunoaste si nu si-a dorit neaparat sa o cunoasca, in acest oras urat (a aterizat in urma cu cateva ore, a vazut orasul intinzandu-se sub ea, cu hectarele de pamant scorojit, cu gramezile de steril de mina). A ajuns, e obosita pana-n maduva oaselor. Ore intregi din viata ei, pierdute in traversarea Oceanului Indian; inutil sa creada ca le va mai recupera vreodata. Ar trebui sa traga un pui de somn, sa se remonteze, sa-si recapete umorul, inainte s-o intalneasca pe Blanche; dar e prea agitata, prea dezorientata, prea neinregula – un sentiment nedefinit. S-a contaminat cu ceva pe avion? Sa te imbolnavesti printre straini: ce mizerie! Se roaga sa nu fie adevarat.
Le-au instalat pe amandoua la acelasi hotel, pe sora Bridget Costello si pe doamna Elizabeth Costello. Cand s-au facut rezervarile, au fost intrebate daca prefera camere single sau un apartament. Camere single, a raspuns ea; si ii vine sa creada ca Blanche a raspuns la fel. Ea si Blanche n-au fost niciodata cu adevarat apropiate; nu-si doreste, acum ca sunt femei trecute de o anumita varsta, ba chiar femei batrane de-a binelea, zau asa, sa mai fie nevoita sa asculte rugaciunile de culcare ale lui Blanche sau sa vada ce fel de lenjerie poarta surorile Ordinului Marianelor.
Despacheteaza, se invarteste fara rost, deschide televizorul, inchide. Cu chiu, cu vai, la un moment dat adoarme, iinsa pe spate, fara sa se fi descaltat. O trezeste telefonul. Orbecaie dupa receptor. Unde sunt? se intreaba. Cine sunt?"