Tradusa in peste 55 de limbi, Emil si detectivii este o carte captivanta despre spirit de echipa, curaj si forta naivitatii asupra legilor oamenilor mari.

Emil calatoreste pentru prima data cu trenul de unul singur. Este entuziasmat, dar are si ceva emotii: trebuie sa aiba grija de plicul cu bani pe care mama i l-a pus in buzunar.

Aventurile care se nasc de aici deschid o cale noua in literatura pentru copii, Emil si detectivii fiind un roman politist in toata regula.
    Fragment din volumul "Emil si detectivii" de Erich Kastner:

    “Postati in spatele chioscului, copiii intindeau gaturile si tremurau de nerabdare. Hotul, fara sa le dea cea mai mica atentie, isi plimba ochii deasupra ziarului cu o staruinta remarcabila.
    — Desigur ca arunca priviri in toate partile ca sa se asigure ca nu-i spionat, zise Mittenzwey cel mare.
    — S-a uitat de multe ori incoace? intreba Profesorul.
    — As! A infulecat de parca nu mai mancasec de trei zile.
    — Bagati de seama! striga Emil.
    Omul cu palaria tare indoi ziarul, ii cerceta pe trecatori, apoi, repede ca fulgerul, facu semn unui taxi liber care trecea pe langa dansul. Automobilul se opri, omul sari inauntru si masina se urni din loc.
    Dar si baietii sarisera in alt taxi si Gustav ii zise soferului:
    — Vezi masina de acolo care tocmai ajunge in piata Praga? Da? Mergi dupa ea, domnule sofer! Dar cu bagare de seama, ca sa nu ne observe.
    Taxiul porni si incepu sa strabata aleea Kaiser, urmand la oarecare distanta prima masina.
    — Dar ce s-a intamplat? intreba soferul.
    — Individul acela a dat o lovitura si acum nu-l mai slabim din ochi, explica Gustav. Dar asta ramane intre noi, da?
    — Cum vreti dumneavoastra! raspunse soferul. Dar aveti bani?
    — Drept cine ne luati? intreba Profesorul indignat.
    — Bine... bine... murmura soferul.
    — Are numarul I. A. 3733, observa Emil.
    — Asta e foarte important, raspunse Profesorul, si-si nota numarul.
    — Sa nu mergem prea aproape de el, fu de parere Krummbiegel.
    — Am inteles! marai soferul.
    Mersera de-a lungul strazii Metz, strabatura piata Victoria-Luiza si continuara prin strada Motz. Cativa trecatori, opriti pe marginea trotuarului, urmareau cu privirile automobilul si radeau de ceea ce credeau ei ca este o cursa vesela de placere.
    — Aplecati-va! sufla Gustav si baietii se aruncara claie peste gramada jos, in taxi.
    — Dar ce-i? intreba Profesorul.
    — L,umina rosie in coltul strazii Luther; o sa fim obligati sa ne oprim. Dar nici cealalta masina n-o sa poata trece.
    Intr-adevar, cele doua masini trebuira sa astepte imobilizate, una in urma celeilalte, pana ce lumina verde aparu din nou si lasa drumul liber. Dar nimeni nu putea sti ca a doua masina era ocupata.”