Frumoasa, desteapta, bogata si singura, Emma Woodhouse este deplin multumita de viata ei si nu are nevoie nici de dragoste, nici de casatorie. Nimic nu o incanta mai mult decat sa se amestece in vietile romantice ale altora. Dar cand ignora avertismentele bunului ei prieten, domnul Knightley, si incearca sa-i gaseasca o pereche potrivita protejatei sale, Harriet Smith, planurile ei atent puse la punct sunt curand dezvaluite si au consecinte la care nu se astepta.

 

Gratie eroinei sale imperfecte, dar fermecatoare, si datorita explorarii ingenioase si subtile a relatiilor dintre personaje, Emma este considerat unul dintre cele mai bune romane ale lui Jane Austen.

 

Domnisoara Austen a inteles perfect dimensiunea marunta a vietii... A fost o mare creatoare, comparabila – in mica ei sfera – cu Shakespeare… - Alfred Tennyson

 

… cea mai inzestrata artista dintre femei, scriitoarea ale carei carti sunt nemuritoare… - Virginia Woolf

Fragment din volumul "Emma" de Jane Austen:

"Domnul Knightley putea sa se certe cu Emma, dar Emma nu se putea certa cu ea insasi. Fusese atat de suparat, incat trecu destula vreme pana cand sa faca o noua vizita la Hartfield. Si cand, in fine, se vazura din nou, privirile lui severe aratau ca nu o iertase inca, ii parea rau, dar nu putea sa se caiasca. Dimpotriva, planurile si actiunile ei isi gaseau o justificare din ce in ce mai serioasa si parerea ei fu confirmata de tamplarile din zilele care urmara.

Tabloul, cu o rama eleganta, sosi la Hartfield in buna stare, de indata ce domnul Elton se intoarse de la Londra si, dupa ce il atarnara deasupra caminului, el se ridica sa-l priveasca si isi suspina admiratia in jumatati de fraza, exact asa cum se cuvine. Cat despre sentimentele lui Harriet, ele se canalizau in mod vizibil catre o afectiune puternica si statornica, in masura in care tineretea si firea ei ii ingaduiau asa ceva. Curand, Emma avu marea multumire sa nu mai auda numele domnului Martin decat in comparatiile cu domnul Elton, care erau, bineinteles, mult in favoarea celui de-al doilea.

Dorintele ei de a o cultiva pe Harriet, prin lectura intensa si conversatie, nu dusesera inca mai departe de primele capitole si intentia de a continua a doua zi. Era mult mai usor sa trancaneasca decat sa studieze, mult mai placut sa-si lase irnaginatia sa zburde gandind la soarta lui Harriet decat sa-i largeasca fetei orizontul si puterea de intelegere cu lucruri serioase. Singura preocupare literara a lui Harriet, singura rezerva intelectuala pe care si-o facea pentru amurgul vietii era sa colectioneze si sa transcrie toate ghicitorile, de orice fel, intr-un caiet cu scoarte groase, facut de prietena ei, si impodobit cu monograme si simboluri.

In aceasta epoca de inflorire a literaturii, asemenea colectii de mari proportii se intalnesc foarte des. Domnisoara Nash, directoare de scoala la doamna Goddard, scrisese cel putin trei sute, si Harriet, care auzise prima data despre asta de la ea, spera, cu ajutoul domnisoarei Woodhouse, sa faca o colectie si mai mare. Emma o ajuta cu imaginatia, memoria si gustul ei, si cum Harriet scria foarte frumos, era probabil ca albumul sa fie dintre cele mai reusite, atat in cea ce priveste forma, cat si cantitatea.”