Multe dintre suferintele indurate de-a lungul timpului de umanitate au fost generate de emotii distructive - de acele reactii afective care ne ranesc pe noi insine, dar si pe ceilalti. Dar ce sunt aceste emotii si ce anume le favorizeaza aparitia sau le declanseaza, perturband echilibrul interior? Cum se manifesta emotiile in viata cotidiana si ce implicatii au, mai ales pe termen lung? Oare avem potentialul de a ne schimba? si in ce fel suntem influentati de cultura in care traim? Exista motive de optimism, in ceea ce priveste controlul emotiilor distructive? si daca da, atunci cum se pot metamorfoza aceste sentimente, pentru binele si evolutia umanitatii? Veti gasi raspunsuri la aceste intrebari in cartea de fata, in paginile careia Daniel Goleman reda discutiile purtate, in cadrul unui seminar de cinci zile, intre Dalai Lama si un mic grup de psihologi, neurologi si filozofi. Demersul lor a avut scopul de a afla daca stiinta si filozofia pot colabora pentru a identifica, a controla si a preveni emotiile distructive - asa cum sunt ura, mania, gelozia, ostili­tatea, dispretul, trufia, amagirea si altele asemenea. Perspectivele diferite ale stiintei si filozofiei, carac­teristice gandirii occidentale si celei orientale, se imbina aici, creand o simbioza intre opiniile participantilor la dialog. Iar cel mai mare privilegiu al cititorului este acela ca are sansa de a patrunde in universul unor minti extraordinare, pentru a le vedea la lucru.

 

Sanctitatea Sa Tenzin Gyatso, al 14‑lea Dalai Lama, este liderul spiritual al poporului tibetan. S‑a nascut la 6 iulie 1935 in Taktser, un satuc din nord‑estul Tibetului. Si‑a inceput educatia monahala la varsta de 6 ani si a obtinut doctoratul in filozofie budista la varsta de 23 de ani. In 1959, dupa invazia trupelor chineze in Lhasa, a fost fortat sa plece in exil. De atunci, traieste in Dharamsala, in nordul Indiei. In anii care au urmat, Sanctita­tea Sa a facut apel in mai multe randuri la Natiunile Unite. Cautand solutii la situatia din Tibet, de‑a lungul anilor Sanctitatea Sa a avut numeroase initiative de pace. De aseme­nea, a intreprins nenumarate calatorii, care l‑au purtat prin 62 de tari din intreaga lume. A avut dialoguri la cel mai inalt nivel - cu sefi de stat si de guvern, dar si cu oameni de stiinta si lideri religiosi. De-aa lungul timpului, i‑au fost decernate multe premii prestigioase, iar in 1989 a primit Premiul Nobel pentru Pace. Sanctitatea Sa Dalai Lama a scris peste 70 de carti.

 

DANIEL GOLEMAN e un psiholog renumit pe plan international. S‑a nascut in Stockton, California, pe 7 martie 1946, intr‑o familie de profesori de stiinte umaniste. A urmat cursurile Universitatii Berkeley din California si a absolvit Colegiul Amherst. A studiat si la Harvard, in cadrul unui program de psihologie clinica, si a analizat mintea umana dintr‑o perspectiva interdisciplinara. A fost nominalizat de doua ori la Premiul Pulitzer
 

 

"Atunci cand incercam sa evitam consecintele negative ale emotiilor distructive, care aduc nefericire propriei persoane Si celorlalti, prima cale este folosirea antidoturilor. Fiecare emotie are un antidot specific. Asa cum am spus mai devreme, nu poti simti simultan ura si iubire fata de acelasi obiect. Astfel ca iubirea este un antidot direct al urii. In mod asemanator, omul poate contempla aspectele neplacute ale unui obiect al dorintei compulsive sau poate incerca sa-l evalueze mai obiectiv. In cazul ignorantei sau al lipsei de discernamant, incercam sa intelegem mai nuantat ce trebuie facut si ce trebuie evitat. In cazul invidiei, putem incerca sa aflam bucurie in trasaturile celorlalti. In ce priveste mandria, incercam sa apreciem realizarile altora si sa deschidem ochii in fata propriilor noastre defecte, pentru a cultiva modestia.

Acest proces presupune sa ai tot atatea antidoturi cate emotii negative exista. Astfel, pasul urmator - la nivelul intermediar - este acela de a afla daca exista vreun antidot care sa functioneze pentru toate laolalta. Acest antidot poate fi gasit in meditatie, in examinarea naturii ultime a tuturor emotiilor negative. Se va descoperi ca acestea nu au o consistenta proprie - ca ele sunt ceea ce budismul numeste desertaciune. Aceasta nu inseamna ca vor disparea dintr-o data in aer, ci doar ca nu sunt atat de solide pe cat par.

Procedand in acest fel, putem demola aparenta soliditate a emotiilor negative. Acest antidot - constientizarea desertaciunii lor - actioneaza asupra tuturor emotiilor, pentru ca desi emotiile se manifesta in moduri diferite, toate sunt identice prin aceea ca nu au o existenta solida.

Ultima cale, care este de asemenea cea mai riscanta, consta nu in neutralizarea emotiilor sau in contemplarea desertaciunii lor, ci in transformarea lor, folosindu-le drept catalizatori pentru a te elibera rapid de influenta lor. Este ca atunci cand cel care cade in mare se foloseste de valuri pentru a inota si a ajunge la mal.

Aceste metode sunt uneori comparate cu trei moduri posibile de a manevra o planta otravitoare. Unul este sa smulgi atent planta cu tot cu radacini din pamant. Acest fapt ar corespunde antidoturilor. O a doua varianta este aceea de a turna apa fierbinte peste planta. Aceasta este ca meditatia asupra desertaciunii. A treia alternativa este aceea a paunului, despre care se crede, potrivit traditiei, ca se poate hrani cu substante otravitoare. Paunul se apropie si mananca planta. Nu numai ca nu moare mancand ceea ce ar ucide alte animale, dar penele lui devin mai frumoase. Aceasta corespunde practicii de a utiliza si trasforma emotiile ca mijloc de inaltare a nivelului spiritual al individului. Totusi, aceasta ultima metoda este riscanta. Functioneaza numai pentru pauni - fapturile mai putin experimentate vor avea necazuri serioase!

In toate cele trei cazuri, rezultatele sunt aceleasi, se atinge acelasi tel: nu mai suntem sclavii emotiilor negative si avansam catre libertate. Nu conteaza, de fapt, care metoda este mai «avansata». Ele sunt ca o cheie. Rostul cheii este de a deschide usa. Nu conteaza daca cheia este facuta din fier, din argint sau din aur, atata vreme cat deschide usa. In termeni practici, metoda care reuseste cel mai bine transformarea interioara a individului, oricare ar fi aceasta, este cea mai potrivita si aceea care trebuie aplicata. 

Sa nu uitam totusi ca ultima metoda, oricat de atragatoare ar parea, seamana cu incercarea de a lua un giuvaer de pe capul unui sarpe. Daca, in timp ce incearca sa foloseasca emotiile drept catalizatori, individul nu le transforma cu adevarat, ci le traieste in mod obisnuit, va deveni sclavul lor mai mult ca oricand!"