Arta si frumosul ne ajuta in traducerea adecvata a dominantelor „umanitatii“, cele cu care omul a fost harazit sau cu care a fost inzestrat prin cultura si educatie. Insa, ne intrebam, poate arta sa reprezinte un indicator just al acestei umanitati? Iata o chestiune ce pune in lumina misterul care continua sa invaluie orice creatie si pe care nu putem nicidecum sa-l ignoram, in masura in care cel dintai (frumosul) fiinteaza ori de cate ori planul fizic recupereaza cate ceva din spatiul non-fizic al existentei (sau chiar din cel al metafizicii).

Ca urmare, vom putea intelege frumosul ca apartinand doar lumii ideale, imateriale, proband o existenta preponderent sufleteasca si spirituala? Sau frumosul se va regasi, ca la Kant, sub o noua denominatie, ca subiectiv obiectivabil, ceea ce ne conduce spre o judecata a sentimentului care izvoraste din creatie?

Desigur ca omul – inteles conform maximei sofiste ca „masura a tuturor lucrurilor“ – ne indeamna la intelegerea unei multitudini de aspecte ale vietii, insa frumosului si artelor le revine meritul de a contura o schita concreta si usor recognoscibila a vietii noastre interioare, despre care vom putea, in final, spune ca reprezinta cel putin repere ale (auto)cunoasterii, daca nu certe mijloace de intelegere a adevarului lumii in care traim. - Sabin Sabados