Pacea si bucuria crestinilor primelor veacuri 

 

In acest context, ce altceva va putem dori, acum, la inceput de an, decat sa reinvatam sa ne bucuram de viata, de viata petrecuta cat mai mult intre oameni, in contact cu natura, sa ne bucuram de intamplarile simple ale vietii noastre, sa ne bucurarn de zambetul unui copil, de fiecare rasarit de soare, de un inteles mai inalt, de orice am primit ca dar prin venirea noastra in aceasta lume. Caci, prin toate acestea, nu facem altceva decat sa-L cunoastem pe Dumnezeu, sa ramanem impreuna cu El si sa-I oferim un loc de cinste in camara cea mai de taina a inimii noastre. 

Atunci, chiar daca peste lume ar veni razboaie si mari tulburari (cum, de altfel, se si anunta), vom ramane linistiti in pacea si bucuria pe care crestinii primelor veacuri le traiau chiar si atunci cand erau dusi la moarte. Daca nu vom castiga insa inlauntrul nostru credinta ca viata nu se termina aici pe pamant, nu vom putea dobandi nici linistea, nici pacea si nici bucuria la care sufietul nostru tanjeste atat de mult. Caci, pana la urma, intristarea omului modern nu este altceva decat presimtirea faptului ca va pierde vesnicia. Daca noua ne-a fost dat sa intelegem acestea, nu ne ramane decat sa ne bucuram ca Dumnezeu este cu noi — numai sa nu uitam sa ne intoarcem mintea catre El, indiferent prin ce am trece, oriunde ne-am afla si am fi. Acesta este Izvorul acelei bucurii care nu va avea sfarsit. - Gheorghe Fecioru